Decizie dură în SUA! O importantă statuie a fost demolată. Evenimentul a fost intens mediatizat

Statuia comandantului confederat Robert E. Lee, cel mai important monument din SUA ţintă a criticilor de a fi un simbol al rasismului, a fost dată jos miercuri în statul american Virginia, informează presa internațională.

După ce a stat mai bine de 130 de ani pe piedestalul său înalt de 12 metri, statuia ecvestră a fost coborâtă cu o macara în oraşul Richmond, fosta capitală a secesioniştilor în timpul războiului civil dintre anii 1861 şi 1865. Principal lider militar al confederaţilor, generalul Robert Lee a luptat de partea statelor din Sud împotriva celor din Nord, având printre obiective şi menţinerea sclaviei, notează Reuters.

Demolarea statuii a fost bine mediatizată

După ce sub presiunea mişcării Black Lives Matter (BLM) numeroase monumente confederate au fost date jos pe tot cuprinsul SUA în mod discret, uneori în mijlocul nopţii , de data aceasta guvernatorul democrat al statului Virginia, Ralph Northam, a ţinut ca demolarea statuii comandantului sudist să fie bine mediatizată la nivel naţional.

Monumente ridicate în memoria unor personalităţi sudiste sunt astăzi considerate de o bună parte a americanilor drept simboluri rasiste, în timp ce alţii consideră că, dimpotrivă, ele fac parte din patrimoniul istoric al SUA.

Susținătorii menținerii statuii au contestat decizia

Guvernatorul democrat al Virginiei şi-a anunţat intenţia de a da jos statuia generalului confederat în iunie 2020, la 10 zile după decesul lui George Floyd, un afroamerican ce a murit asfixiat în timp ce era imobilizat de un poliţist alb, condamnat între timp la 22 de ani şi jumătate de închisoare. Dar susţinătorii menţinerii statuii au contestat în instanţă decizia guvernatorului Northam, validată în final săptămâna trecută de Curtea Supremă din Virginia.

Sursă foto: Dreamstime