Decizie crucială pentru români. Se reiau spectacolele și concertele în interior? Mâine se dă verdictul
Sursă: Dreamstime
Vești noi pentru românii cărora le era dor de spectacole și concerte. Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, vine cu vești bune pentru aceștia. mai exact, potrivit acestuia, este posibil ca spectacolele să fie reluate în următoarea perioadă.
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunțat că în prezent, un grup de lucru elaborează două programe pilot care ar permite organizarea de spectacole în spaţii închise la Opera Naţională Bucureşti şi la Teatrul Naţional Bucureşti.
Decizia ministrului vine după ce în Spania şi Olanda au fost implementate astfel de programe după izbucnirea pandemiei. Totodată, ministrul susține că în cadrul spectacolelor organizate de cele două instituţii de cultură vor putea participa persoanele vaccinate, cele care au trecut prin boală şi pot face dovada că au dezvoltat anticorpi sau persoanele care prezintă un test negativ de COVID.
În ceea ce privește locațiile, potrivit ministrului, cele două instituții au toată infrastructura necesară pentru respectarea normelor, adică a distanțării sociale.
„În primă fază am luat în calcul un program pilot doar pentru zona concertelor în colaborare cu Opera Naţională din Bucureşti, dar vă anunţ în premieră că avem în vedere şi un program pilot pe componenta de teatru indoor şi vom implica în acest sens Teatrul Naţional Bucureşti, deja am purtat discuţii în acest sens şi cu domnul Caramitru.
Cele două instituţii, atât Opera Naţională cât şi Teatrul Naţional au infrastructura necesară pentru a putea implementa normele şi pentru a putea evalua şi monitoriza efectele acestor norme se sănătate pe care le vom elabora şi reglementa normativ ulterior”, a declarat Bogdan Gheorghiu .
Când se va lua o decizie
Ministrul a precizat că după data de 5 aprilie va fi trasă și o concluzie. Totodată, Bogdan Gheorghiu a mai adăugat că autoritățile din România au văzut aplicarea acestor măsuri în Spania și Olanda, unde oamenii au putut participa după ce s-au testat, iar contravaloarea testului şi preţul măştii de protecţie a fost incluse în tariful biletului de intrare.
Bogdan Gheorghiu a vorbit și despre proiectele care ar urma să fie implementate împreună cu Opera Naţională şi cu Teatrul Naţional din Bucureşti. Mai exact, potrivit acestuia, autorităţile iau în calcul ideea ca cei care doresc să participe la spectacole să fie vaccinaţi, să fi trecut prin boală şi să facă dovada că au dezvoltat anticorpi ori să se testeze înainte de spectacol.
„Vor fi testaţi doar cei care nu pot prezenta dovada vaccinării sau dovada faptului că au trecut deja prin boală şi s-au imunizat”, a menţionat ministrul Culturii.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





