Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că sunt așteptate anunțuri „în viitorul apropiat”. El a spus că acest lucru ar urma să se întâmple după întâlnirea președintelui ucrainean Zelenski cu miniștrii apărării, conform unor informații publicate de Sky News.

Stoltenberg a subliniat că, în timp ce accentul este pus pe sistemul Patriot, există și alte arme pe care aliații le pot furniza. El a dat ca exemplu inclusiv SAMP/Ts.

NATO poate trimite sisteme de apărare aeriană în Ucraina

Țările NATO au confirmat vineri că au la dispoziție sisteme de apărare aeriană care pot fi trimise în Ucraina, a declarat secretarul general alianței. Jens Stoltenberg a precizat că anunțurile privind acest lucru sunt așteptate „în viitorul apropiat”, după o întâlnire virtuală între președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și miniștrii apărării din NATO.

Reuniunea de urgență este organizată sub formatul Consiliului NATO-Ucraina. Ea a fost convocată de Zelenski cu două zile în urmă. Aceasta a fost cerută pe fondul escaladării atacurilor cu rachete ale Rusiei împotriva civililor ucraineni. Această reuniune are loc cu doar o zi înainte de un vot crucial al Congresului american. Este vorba de acordarea Ucrainei unui pachet de ajutor militar în valoare de 60 de miliarde de dolari.

Jens Stoltenberg
Jens Stoltenberg, seful NATO/SURSA FOTO: Dreamstime

Miniștrii apărării vor să ofere un sprijin militar suplimentar

„Miniștrii apărării din NATO au convenit să intensifice și să ofere un sprijin militar suplimentar, inclusiv mai multă apărare aeriană. NATO a cartografiat capacitățile existente pe toate liniile și există sisteme care pot fi puse la dispoziția Ucrainei”, a declarat Stoltenberg, potrivit Politico.

Oficialul NATO a spus că se așteaptă la noi anunțuri privind capacitățile de apărare aeriană pentru Ucraina. Jens Stoltenberg a spus că se au în vedere anunțuri concrete în viitorul apropiat, pe baza informațiilor care au fost împărtășite. El a menționat că accentul a fost pus pe sistemul Patriot. Cu toate acestea, acesta a arătat că există și alte arme pe care aliații le pot furniza.

Se furnizează și alte arme în afara de sistemul Patriot

„Deși accentul este pus pe sistemul Patriot, există și alte arme pe care aliații le pot furniza, inclusiv SAMP/Ts”, a spus șeful NATO.

Stoltenberg a vorbit de aliații care nu au sisteme disponibile. Aceștia s-au angajat, a spus el,  să ofere sprijin financiar pentru a le achiziționa pentru Ucraina. De asemenea, el a arătat că NATO colaborează cu industria pentru a accelera producția și pentru a recondiționa sistemele pentru a le face operaționale și adecvate scopului.

Germania a confirmat săptămâna trecută că va furniza Ucrainei o a treia baterie de rachete Patriot din propriul său arsenal militar. Statele Unite sunt lideri incontestabili în ceea ce privește sistemele Patriot, având cea mai mare dotare cu acestea în forțele lor armate. În Europa, țări precum Spania și Grecia sunt printre posesorii de baterii Patriot.