Un alt motiv pentru care românii stau peste program este cauzat de condiţiile economice slabe, din cauza cărora 20% dintre aceştia se tem ca îşi pot pierde job-ul ca unul dintre principalii factori ce îi determină să rămână la birou după încheierea orelor de lucru.

Alti 19% dintre respondenţi au menţionat că sunt foarte prinşi în job-ul lor şi nu pot să se deconecteze complet nici în timpul liber, în timp ce 23% dintre aceştia sunt motivaţi să lucreze mai mult datorită bonusurilor cu care sunt răsplătiţi.

În ceea ce priveşte programul de lucru, 40% dintre românii care au participat la sondaj petrec la birou nouă ore pe zi , având o pauză de masă de o oră, în timp ce 28% dintre aceştia lucrează chiar şi peste 10 ore, în fiecare zi. 17% dintre respondenti sustin ca au un program normal de 8 sau 9 ore, dar lucrează şi de acasă sau în weekenduri.

Totusi, în cazul în care ar fi puşi să aleagă dintre bani mai mulţi, dar şi un volum mai mare de lucru şi responsabilităţi mai mari şi un salariu mai mic, dar un loc de muncă lejer, 86% dintre cei chestionaţi preferă să îşi sacrifice timpul în favoarea banilor.

Sondajul a fost întreprins pe un eşantion de 2.200 respondenţi, în perioada 13 – 18 septembrie 2012, iar majoritatea dintre aceştia au vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani.