În acest scurt discurs energizant, directorul fondator al Mott Hall Bridges Academy (și star al Humans of New York) împărtășeste cum își ajută elevii să viseze la un viitor mai bun pentru ei și familiile lor.

Vă prezentăm mai jos discursul Nadiei Lopes, susținut la conferințele TED.

Când am fondat în 2010 Mott Hall Bridges Academy scopul meu a fost simplu: să înființez o școală pentru a închide o închisoare. Pentru unii, acest scop părea îndrăzneț școala noastră fiind situată în zona Brownsville din Brooklin, unul din cele mai violente și rău famate cartiere din întregul New York. Ca multe școli urbane cu nivel ridicat al sărăciei am întâmpinat numeroase provocări, precum căutarea profesorilor care să empatizeze cu complexitățile unei comunități dezavantajate, lipsa banilor pentru dotarea tehnologică, implicarea scăzută a părinților și găști de stradă ce recrutau chiar și din clasa a IV-a.

Așa am început: instaurarea unei școli locale gimnaziale cu doar 45 de elevi. 30% aveau nevoi speciale. 86% se aflau sub nivelul clasei la limba engleză și matematică. 100% trăiau sub limita de sărăcie. Dacă copiii noștri nu sunt în clase, cum vor învăța? Dacă nu învață, ce vor deveni? A fost evident când mi-am întrebat copilul de 13 ani: „Tinere, unde te vezi peste 5 ani?” Mi-a răspuns: „Nu știu dacă voi trăi atât.”

O altă tânără mi-a spus că planul său în viață era să mucească într-un fast-food. Așa ceva era inacceptabil pentru mine. Era evident că nu știau de multitudinea oportunităților existente dincolo de cartierului lor. Ne numim elevii „învățați” pentru că învață o viață întreagă. Aptitudinile pe care le învață azi îi pregătesc pentru facultate și carieră. Am ales culorile regale mov și negru ca să le amintesc că sunt urmașii măreției și că prin educație ei sunt viitorii ingineri, oameni de știință, antreprenori și chiar lideri care pot și vor conduce lumea. Până acum am avut trei clase absolvente, cu 98…

cu 98% rată de absolvire. Sunt aproape 200 de copii care acum frecventează unele din cele mai competitive licee din New York. Era o zi rece din ianuarie, când elevul meu, Vidal Chastanet, l-a întâlnit pe Brandon Stanton, fondatorul faimosului blog „Humans of New York”. Brandon a spus povestea unui tânăr din Brownsville, martorul unei scene violente: un bărbat a fost împins de pe acoperiș. Dar încă poate fi influențat de un director școlar care a înființat o școală ce crede în toți copiii. Vidal ilustrează povestea multor copii neprivilegiați ce se luptă să supraviețuiască, de aceea educația trebuie să fie o prioritate.

Articolul lui Brandon a devenit faimos la nivel global și a impresionat milioane de oameni. Astfel s-au adunat 1,4 milioane de dolari pentru a facilita vizite la colegii și universități, programe de vară STEAM, precum și burse de studiu. Trebuie să înțelegeți că atunci când 200 de tineri din Brownsville au vizitat Harvard, au înțeles că o facultate aleasă de ei e o posibilitate reală. Barierele impuse lor de comunitatea dezavantajată au fost înlocuite de speranță și scop. Revoluția în educație se întâmplă în școlile noastre cu adulți care oferă iubire, structură, susținere și cunoștințe. Aceste lucruri îi inspiră pe copii. Nu e o sarcină ușoară, sunt cerințe mari, iar sistemul educațional nu e perfect.

Dar am un grup de profesori dinamici care colaborează pentru a oferi cel mai bun plan de învățământ. Lucrează peste program, vin chiar și în weekend și chiar plătesc cu banii proprii resursele necesare clasei când noi nu le avem. Ca director de școală, eu trebuie să inspectez, știind ce așteptări am. Merg la ore și fac observații pentru feedback pentru că vreau ca profesorii mei să reflecte succesul Mott Hall Bridges Academy. Sunt disponibilă zilnic, toți au numărul meu privat de telefon, atât elevii, cât și absolvenții. Poate de aceea primesc apeluri și mesaje la 3 dimineața.

Dar stăm conectați pentru succes și liderii adevărați fac asta. Viitorul se află în clasele noastre. Sunt responsabilitatea noastră, inclusiv a celor prezenți aici și a telespectatorilor. Trebuie să avem încredere în mințile lor și să le reamintim că prin învățare educația se transformă în putere.

Mai multe discursuri puteți vizualiza pe TED.COM