Sindicaliștii din domeniul sănătății l-au dat în judecată pe ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și au cerut instanței să-l oblige să declare din punct de vedere juridic, printr-un document, epidemia la nivel național.

Cerere în instanță pentru sporul de pandemie

Potrivit președintelui SANITAS Vrancea, Claudiu Grosu, ministrul nu a acordat personalului medical sporurile cuprinse între 55 și 85 la sută, așa cum cere legislația.

”Lucrurile sunt mult mai grave acum decât în starea de urgență, în spitalele din țară. Federația Sanitas la nivel național l-a dat în judecată pe ministrul Sănătății pentru a emite documentul juridic prin care se recunoaște starea de epidemie din România, în așa fel încât să fie aplicată legislația și hotărârea din Guvern privind sporurile din sistemul sanitar.

Noi, Sanitas Vrancea, vom depune pentru spitalele în care sunt pacienți COVID-19, o cerere în instanță prin care să oblige unitățile sanitare să acorde acel spor de pandemie de la data de 11 martie, atunci când OMS a declarat pandemie”, a declarat liderul SANITAS Vrancea, Claudiu Grosu, conform gandul.ro.

”Cel mai mic spor existent în sistemul sanitar”

”În legislația salărizării celor din sistemul sanitar, avem un capitol care se referă la sporurile din perioada de epidemie, în cazul de față pandemie declarată de OMS din 11 martie, pe care tu, ca ministru și ca secretat de stat, nu o declari la nivel național printr-un document juridic, doar pentru ca personalul medico-sanitar care lucrează în acest moment să nu-și primească sporurile la salarizare.

Este vorba despre un spor de 55% și de 85%, cuprins în legea salirizării din 2017. Așa că ministrul Sănătății a găsit de cuviință să nu declare în mod legal și juridic, printr-un document, această epidemie de COVID-19”, a mai spus liderul Sanitas, Claudiu Grosu.

Pe de altă parte, Claudiu Grosu spune că acel stimulent în valoare de 2.500 de lei a fost pentru prima dată acordat în data de 1 iunie, în condițiile în care ”colegii noștri munceau pe cel mai mic spor existent în sistemul sanitar, un spor pe care îl au și cei care lucrează la calculator, de 15%”, conform sursei citate.