Ploile torențiale aduc recorduri de precipitații în Capitală – Bucureștiul se apropie de maxime istorice, în timp ce meteorologii avertizează asupra riscurilor persistente

Bucureștiul s-a confruntat în ultimele zile cu una dintre cele mai ploioase perioade din ultimele decenii, iar specialiștii avertizează că orașul ar putea doborî un record istoric al cantităților de precipitații înregistrate în luna octombrie.

Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a declarat că, în intervalul 1–6 octombrie, în Capitală s-au acumulat 113,6 litri de apă pe metru pătrat, o valoare apropiată de maxima absolută consemnată în 1972, de 143,3 l/m².

Mateescu a explicat că în București s-au înregistrat cantități mari de precipitații încă de la începutul săptămânii, iar în ultimele 24 de ore s-au adunat volume suplimentare semnificative. Ea a precizat că, în contextul codului roșu de ploi torențiale emis de ANM, Capitala a fost afectată de precipitații de aproape 80 l/m², confirmate prin măsurătorile realizate de Apa Nova și de cele trei stații meteorologice din oraș.

Directorul ANM a menționat că avertizările sunt emise pe baza unor praguri clare, stabilite pentru fiecare categorie de cod meteorologic, raportate la maximele absolute înregistrate anterior. În opinia sa, valoarea de 76,6 l/m² din 24 de ore, consemnată în 2005, reprezenta până acum cea mai mare cantitate de precipitații într-un interval similar, dar datele actuale indică o posibilă depășire a acestui prag.

„Codul roșu a însemnat, în Capitală, cantități care să se apropie de 80 l/m². Iată că deja avem confirmări de 40-50l/m², conform măsurătorilor de la Apa Nova și la cele trei stații meteorologice, astfel încât cu ceea ce va mai ploua până la ora 15:00, să ne apropiem de ceea ce am estimat.

Trebuie să menționăm că Administrația Națională de Meteorologie emite aceste avertizări luând în considerare praguri specifice pentru fiecare categorie de cod roșu, portocaliu, respectiv galben, comparând cu maximele absolute ale parametrilor care fac obiectul avertizării meteorologice.

Și dacă în Capitală, în 24 de ore, în 02/10/2005 valoarea maximă a fost de șapte 76,6 l/m² iată încă un motiv pentru care Capitala a fost în cod roșu”, a explicat Elena Mateescu.

Recordul din 1972 privind precipitațiile ar putea fi doborât în Capitală

Șefa ANM a subliniat că ultimele 24 de ore au făcut diferența în stabilirea recordului și că există șanse ca Bucureștiul să atingă sau chiar să depășească valoarea istorică din 1972, având în vedere că precipitațiile continuă până la ora 15:00 sub cod roșu și ulterior, până la ora 23:00, sub cod portocaliu.

ploaie, ploi, precipitatii, vremea, meteo, inundatii
SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Elena Mateescu a adăugat că este posibil ca, în acest interval, să se mai adune între 25 și 35 l/m² de apă.

„Făcând o comparație a intervalului 1-6 octombrie, primele 6 zile din această lună, în Capitală am avut o medie de 62,5 l/m² Ultimele 24 de ore au făcut diferența.

Deja înregistrăm 113,6 l/m² și nu excludem, luând în considerare maxima absolută a lunii octombrie în Capitală, de 143,3 l/m², în octombrie 1972, având în vedere că, până la ora 15:00 rămânem în continuare sub cod roșu, inclusiv în Capitală – de asemenea, după ora 15:00 până la ora 23:00 sub cod portocaliu și este posibil să mai acumulăm valori de peste 25-35l/m² – să ne apropiem de această valoare sau chiar s-o depășim”, a mai precizat Elena Mateescu.

Apel din partea lui Raed Arafat: Ignorați informațiile false din mediul online

Pe fondul avertizărilor meteorologice, autoritățile au intensificat măsurile de intervenție. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a făcut un apel către populație să ignore informațiile false care circulă în mediul online și care pun la îndoială deciziile autorităților. Arafat a declarat că riscurile generate de ploile torențiale sunt reale și că situația din teren evoluează rapid.

El a arătat că, la nivel național, 47 de localități din 16 județe au fost deja afectate de fenomenele meteo severe, iar în perioada 7 octombrie, ora 10:00 – 8 octombrie, ora 12:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU B-IF) a gestionat 77 de intervenții în Capitală și județul Ilfov.

Cum va arăta vremea în următoarele zile?

În ceea ce privește evoluția vremii din zilele următoare, meteorologul ANM Alina Șerban a explicat, la Antena 3, că ploile vor continua, dar cu intensitate mai redusă. Ea a menționat că în următoarele două zile se vor mai înregistra ploi slabe, urmând ca, în weekend, vremea să se încălzească treptat. Potrivit acesteia, în zonele montane înalte vor continua ninsorile, în timp ce în Dobrogea și Muntenia vântul va atinge viteze de până la 70 km/h.

Șerban a detaliat că sistemele noroase vor persista în sud-estul țării, unde ploile au început încă de luni după-amiază și au devenit mai intense în noaptea precedentă, acumulându-se cantități importante de apă, local de peste 50 l/m², iar izolat chiar de 100 l/m² în 24 de ore.

Meteorologul a arătat că ploile vor continua, mai ales în sudul și estul Munteniei și în jumătatea sudică a Dobrogei, însă cantitățile suplimentare nu vor depăși, în general, 20–30 l/m², cu izolat 40–50 l/m².

Ea a precizat că, în cursul serii și nopții următoare, ploile se vor restrânge treptat, urmând să slăbească în intensitate, iar vântul va rămâne puternic în regiunile sud-estice.

În zonele montane, vremea rămâne deosebit de rece, cu precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, viscol și vizibilitate redusă, formându-se un strat nou de zăpadă la altitudini de peste 1.700 de metri. Spre weekend, se va produce o ameliorare treptată a vremii, cu posibile ploi locale, dar fără intensitatea celor recente.

„Pe parcursul zilei de astăzi, spre seară, la noapte, treptat, aria ploilor se va restrânge, vor slăbi în intensitate, astfel încât pe parcursul nopții vor mai fi izolat cantități de 10-15 litri pe metrul pătrat, însă vântul se va intensifica treptat în regiunile în regiunile sud-estice, unde de altfel și la momentul acesta avem intensificări de 60-70 km pe oră, iar mâine vor mai rămâne intensificări în partea de sud-est a țării, chiar dacă ploile aproape că se vor retrage total în aceste condiții.

Și vremea este deosebit de rece în zonele montane vorbim de precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, mai ales în soare, la altitudini mari, asociate de altfel și cu intensificări ale vântului, astfel încât avem chiar și viscol și vizibilitate scăzută. Se va mai depune un strat de zăpadă, în mod deosebit la altitudini de peste 1700- 1800 de metri.

În spre weekend ne așteptăm la o încălzire treptată și o ameliorare a vremii. Chiar dacă vor mai apărea ploi cu caracter local, nu vor mai fi la aceeași intensitate ca cele de acum”, a afirmat Alina Șerban.