Dan Negru va avea o nouă emisiune

Dan Negru a făcut audiențe impresionante cu emisiuni precum „Jocul cuvintelor” sau „Tu urmezi!”, iar acum pregătește o nouă surpriză dedicată publicului iubitor de concursuri de cultură generală. Noua emisiune va fi de tipul „quiz show” și se va numit „The Floor”, formatul fiind deja celebru în țări precum Olanda, Franța sau Spania.

Realizatorii emisiunii au oferit informații noi despre acest nou show: „Fiecare serie de 49 de competitori se duelează, pe parcursul unui joc complet, derulat pe parcursul a patru ediții, la capătul jocului rămânând un singur mare câștigător. Acesta va intra în posesia premiului de. Castingul pentru participarea în concursul televizat este în plină desfășurare și toți potențialii competitori, care au împlinit vârsta de 18 ani, se pot înscrie accesând pagina casting.kanald.ro”.

Dan Negru pleacă din România pentru filmări

Dan Negru va pleca din România împreună cu întreaga echipă. O sursă din Kanal D a dezvăluit că emisiunea se va filma în Olanda sau Franța.

„Nu se va filma în România, ci în Olanda sau în Franța, în decorurile lor, deja existente. Ar costa mult prea mult decorul în România, acea podea gigantică cu LED, de zeci de mii de euro, ar fi o investiție mult prea mare. Toată echipa va filma în luna decembrie, vor pleca cu toții. Concurenții au fost și ei anunțați”, a declarat o sursă din Kanal D, pentru Playtech.

Producătoarea emisiunii va fi Dana Mladin, cu care Dan Negru colaborează de peste 20 de ani, cei doi fiind colegi și la TVR, dar și la Antena 1.

Aceeași sursă a adăugat: „Dan și Dana colaborează de peste 20 de ani, au fost colegi la TVR, dar și la Antena 1, ea a fost și producătorul emisiunii Next Star, se înțeleg foarte bine pe plan profesional, sunt și buni prieteni”.

Cu siguranță publicul o cunoaște pe Dana Mladin mai ales pentru celebra emisiune de tinere talente „Școala Vedetelor”, de la TVR 2.

Dana Mladin povestește despre copilăria sa în perioada comunismului

Într-un interviu recent al Danei Mladin, aceasta povestește despre copilăria sa în perioada comunismului.

„Ce am detestat a venit mai târziu, când s-au transformat emisiile de copii în cele pionierești, iar eu primeam poeziile patriotice, pe care le învățam acasă, cu mama. Mama, probabil o actriță camuflată în ceferistă, avea foarte mare talent în a mă învăța intonația. Iar eu, nu mă întreba cum, le asimilam mecanic și, imediat ce le spuneam, le uitam cu desăvârșire.

Atunci am intrat în grupul de copii care recitau poezii soților Ceaușescu sau le ofereau flori. Fetele recitau pentru Nicolae Ceaușescu, băieții, cum era Andrei Duban, recitau pentru Elena Ceaușescu. Eram îmbrăcați în pionieri și mergeam la niște filmări la fel de expresive ca limbajul de lemn: un decor trist, în care se afla un cor de la cine știe ce Casă a Pionierilor, iar noi recitam poeziile patriotice.

De Anul Nou, la congrese sau la parada de 23 August, mergeam la spectacolele omagiale. Atunci ne întâlneam cu tovarășa și cu tovarășul. Îmi amintesc că era foarte frig când mergeam cu Plugușorul. Dar era mișto că primeam banane și bomboane cubaneze, bucuria noastră”, povestește Dana Mladin.