Dan Motreanu anunță un sprijin de până la 1,5 miliarde de euro pentru fermieri. Comisia Europeană pregătește noi mecanisme de finanțare pentru agricultură

Dan Motreanu anunță un sprijin de până la 1,5 miliarde de euro pentru fermieri. Comisia Europeană pregătește noi mecanisme de finanțare pentru agricultură
Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 15 iunie 2026, 12:27

Dan Motreanu a anunțat că fermierii afectați de criza îngrășămintelor ar putea beneficia de un sprijin financiar total de până la 1,5 miliarde de euro, în baza unei propuneri formulate de Comisia Europeană. Potrivit europarlamentarului și secretarului general al PNL, pachetul include fonduri europene și posibilitatea unei cofinanțări naționale extinse. Măsurile vizează reducerea impactului creșterii costurilor din agricultură și accelerarea accesului fermierilor la finanțare.

Dan Motreanu susține măsuri urgente pentru fermierii afectați de scumpirea îngrășămintelor

Dan Motreanu a transmis că propunerea Comisiei Europene ar putea mobiliza resurse financiare semnificative pentru sprijinirea agricultorilor afectați de creșterea prețurilor la îngrășăminte, fenomen care a avut efecte directe asupra costurilor de producție și, implicit, asupra prețurilor alimentelor. Declarațiile au fost făcute luni, printr-o postare publicată pe Facebook.

Europarlamentarul a precizat că executivul european propune alocarea a 540 de milioane de euro, iar prin mecanismele de cofinanțare națională valoarea totală a sprijinului ar putea ajunge la aproximativ 1,5 miliarde de euro.

„Sprijinul pentru fermierii afectați de criza îngrășămintelor poate ajunge până la 1,5 miliarde de euro. Comisia Europeană propune alocarea a 540 de milioane de euro, iar cofinanțarea națională poate ajunge până la 200%. În calitate de europarlamentar, am cerut măsuri rapide, deoarece creșterea prețurilor la îngrășăminte afectează cheltuielile fermierilor și prețurile alimentelor”, a scris Dan Motreanu.

Acesta a subliniat că noile măsuri ar urma să faciliteze accesul fermierilor români la resurse financiare provenite atât din fonduri europene, cât și din surse naționale, în condițiile în care sectorul agricol continuă să fie afectat de costurile ridicate ale inputurilor.

Dan Motreanu
SURSA FOTO: Facebook – Dan Motreanu

Comisia Europeană propune un nou mecanism de lichiditate și avansuri mai mari pentru plățile directe

Potrivit informațiilor prezentate de Dan Motreanu, suma de 540 de milioane de euro anunțată de Comisia Europeană are la bază suplimentarea rezervei agricole cu încă 300 de milioane de euro peste fondurile deja disponibile.

Europarlamentarul a explicat că executivul european propune și introducerea unui nou mecanism de lichiditate destinat intervențiilor în situații de criză. Acesta ar putea fi finanțat în proporție de până la 65% din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și ar putea include, de asemenea, fonduri care nu au fost utilizate anterior.

„Comisia propune un nou mecanism de lichiditate, destinat sprijinului în situații de criză, care poate fi cofinanțat în proporție de până la 65% din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). De asemenea, poate include fonduri neutilizate. Cofinanțarea poate ajunge până la 200%”, a arătat Dan Motreanu.

În același timp, statele membre ale Uniunii Europene vor avea posibilitatea de a acorda mai devreme plățile directe către fermieri, prin majorarea ratei de avans. De asemenea, guvernele naționale vor putea ajusta bugetele destinate plăților directe aferente anului 2027, pentru a răspunde mai eficient nevoilor din agricultură.

„Alocarea de 540 de milioane de euro anunțată de Comisia Europeană se bazează pe suplimentarea rezervei agricole cu 300 de milioane de euro în plus față de fondurile deja existente.

Comisia propune un nou mecanism de lichiditate, destinat sprijinului în situații de criză, care poate fi cofinanțat în proporție de până la 65% din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). De asemenea, poate include fonduri neutilizate. Cofinanțarea poate ajunge până la 200%.

Statele membre vor avea posibilitatea să acorde mai devreme plățile directe către fermieri, cu o rată majorată a avansului.

Țările UE își vor putea ajusta bugetul destinat plăților directe pentru anul 2027”, mai spune Motrenu.

Modificările Politicii Agricole Comune intră în procedura de aprobare europeană

Dan Motreanu a anunțat că modificările legislative care vizează Politica Agricolă Comună vor fi transmise Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene pentru aprobare.

Europarlamentarul a precizat că va susține în cadrul dezbaterilor toate inițiativele care pot contribui la protejarea fermierilor români și la consolidarea competitivității sectorului agricol.

„Modificările legislative care vizează Politica Agricolă Comună vor fi transmise Parlamentului European și Consiliului pentru aprobare. În dezbaterile parlamentare, voi susține orice măsuri prin care îi protejăm pe fermierii români”, a afirmat Dan Motreanu.

În aceeași postare, liderul liberal a făcut referire și la situația industriei de îngrășăminte din România, susținând că Executivul a inițiat demersuri pentru salvarea combinatului Azomureș.

„În România, Guvernul Ilie Bolojan a făcut un pas decisiv pentru salvarea combinatului chimic Azomureș. Executivul a mandatat conducerea Romgaz să preia Azomureș”, a mai scris Dan Motreanu.

Informații articol
Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.