Solistul trupei Holograf, Dan Bittman, a mai fost criticat pentru că ar fi făcut propagandă politică. Solistul a afirmat că Holograf cel mai probabil nu va cânta la concerte electorale anul acesta.

„Am început să mă gândesc de două ori. Am făcut imprudența de a prezenta un spectacol al unui primar PSD-ist în sectorul 5 al Bucureștiului și mi-am luat atâtea hate-uri. Mă gândesc de două ori de acum încolo dacă să mai cânt într-o campanie.”, a spus Dan Bittman pentru RFI.

„Nu cânt pentru un partid sau nu vorbesc în numele unui partid, departe de mine gândul acesta. Nu am fost niciodată partinic. Cânt pentru oameni. Și mă doare de multe ori. Din experiența mea am văzut cum suntem tratați noi, artiștii. Suntem tratați ca și carne de tun. Datorită faptului că ne place foarte mult să fim oameni care spunem adevărul și care vorbim în numele adevărului și al dreptății, politicienii ne iau, ne „îmbălsămează” și cumva ne pun în față. Acum doi ani am avut o discuție cu Dan Teodorescu, care e la fel de mânios. Arăta ce indignat era de ceea ce se întâmpla. El are această problemă cu puterea, cu PSD. Am încercat să îi spun „Dane, ne batem pentru banii altora și pentru afacerile altora. Noi luăm poziție, noi suntem cei care arătăm cu degetul, iar ei nu fac decât să își vadă în continuare de afaceri. Și noi ne luăm, de obicei, bobârnacele”. Fiecare are dreptul să-și exprime crezul, dar într-un mod civilizat”, a mai declarat solistul trupei Holograf.

Te-ar putea interesa și: