Dacă rezultatele de la urne, vor confirma cifrele din sondaje, CSU, aliații regionali istorici ai Uniunii Democrat Creștine (CDU) a cancelarei Merkel ar putea să sufere o înfrângere teribilă.

Obișnuită să domească singură peste Bavaria, Uniunea Creștin Socială, nu ar obține, potrivit sondajelor, mai mult de 32,9% din voturi, față de 47,7%, acum 5 ani.

De aceea, pentru a putea guverna, ea va avea nevoie de un partener de coaliție sau chiar de doi. Aceștia vor fi aleși dintre Verzi, care ocupă locul doi în sondaje (18,5%), partidul alegătorilor independenți bavarezi (Freie Wahler) sau liberalii (FDP).

Deși landul nu a fost niciodată atât de înfloritor din punct de vedere economic, Markus Söder, ministrul președinte al regiunii, vede în cifrele din sondaje un vot-sancțiune la adresa coaliției guvernamentale de la Berlin, la care participă și partidul său:

„O cădere a CSU nu va fi o veste bună pentru Angela Merkel, deoarece nu va face decât să slăbească alianța Creștin Democrată pe care CDU o formează cu CSU”, apreciază Martin Koopmann, director al Fundației Genshagen, citat de evz.ro.

Fără a mai pune la socoteală faptul că performanța celui de-al treilea membru al coaliției guvernamentale federale, SPD (social-democrații) se anunță catastrofală: 11%, față de 12,8%, cât înregistrează euroscepticii de la
Și lidera social-democraților, Andrea Nahles, se distanțează de Angela Merkel, acuzând-o joi în Die Zeit de „lipsă de leadership”.

Cancelara poate spera la o mini-remaniere pentru a obține o gură de oxigen. „Dacă CSU realizează sub 35%, ea va avea nevoie de un țap ispășitor și nu prea văd cum Horst Seehofer (liderul CSU) și-ar putea păstra locul de președinte al partidului și de ministru de Interne în sânul coaliției”, spune Ursula Münch, directoarea Academiei de Educație Politice de la München.

Prin pozițiile sale radicale privind imigrația, pentru a contracara influența AfD, Seehofer a exasperat SPD și a făcut ca guvernul să fie la un pas de cădere în iunie și septembrie. Numele lui Joachim Hemrann, ministrul de Interne bavarez, este printre favoriții la succesiune.

Alegerile din landul Hesse sunt viitorul epicentru al unui seism care o va zgâlțâi pe Merkel. Aici, CDU, condusă de un foarte apropiat al cancelarei, Volker Bouffier, este cotat în sondaje cu 29%, față de 38% acum cinci ani.

Un asemenea recul, dacă se va confirma, va fragiliza și mai mult poziția lui Merkel, mai ales că dorește să obțină un nou mandat de președintă a CDU, al cărui congres este programat la Hamburg în decembrie. 

Te-ar putea interesa și: