Dosarul incheiat de Curtea de Conturi a fost inaintat procurorului financiar al Camerei de Conturi Bucuresti, Octavian Dornea. Desi primise dosarul de doua zile, procurorul financiar sustine ca nu a apucat sa-l citeasca si nu poate spune daca dosarul va fi inaintat spre cercetare, va fi returnat Curtii de Conturi sau, pur si simplu, va fi clasat. Totusi, surse din cadrul Camerei de Conturi afirma ca „numai faptul ca dosarul a ajuns la procurorul financiar este un argument suficient pentru a considera ca la Regionala Vamala Aeroportuara au fost descoperite ilegalitati comise in perioada in care Dinu Gheorghe era sef”. In plus, pe adresa organelor de control au ajuns o multime de reclamatii legate de activitatea actualului director al Directiei Generale a Vamilor (DGV). Una dintre acestea il acuza pe Dinu „Vama” ca a acordat aviz de trecere fara control pentru transporturi de produse perisabile. Conform celor precizate de semnatarul sesizarii, „produsele perisabile” nu erau altceva decat importuri de imbracaminte si incaltaminte. Astfel, se poate explica si reticenta reprezentantilor Curtii de Conturi si Camerei de Conturi Bucuresti, care au evitat sa faca declaratii pe marginea dosarului intocmit.
Cu un cont la Rapid, cu altul la Dinamo
In calitate de sef al Vamii Chitila, in primii ani dupa 1990, Dinu Gheorghe a „legat” relatii amicale cu o parte din oamenii de afaceri prosperi din Romania. Astfel, el a reusit sa devina in numai cativa ani asociat cu George Copos. Importurile de componente pentru televizoarele Samsung, derulate in cea mai mare parte in perioada 1991-1995 prin Vama Chitila, au creat o stransa legatura intre cei doi, finalizata cu transformarea lui Dinu Gheorghe in actionar la Ana Electronics. Ulterior, fostul sef al Vamii Chitila a ocupat diverse functii in grupul de firme Ana, culminand cu postul de presedinte al Clubului de Fotbal Rapid Bucuresti.
Ce a gandit George Copos si de ce a apelat la aceasta numire, este greu de spus. Nu de alta, dar Dinu „Vama” este asociat in afaceri si cu Vladimir Cohn, persoana ce are un cuvant de spus in activitatea Clubului de Fotbal Dinamo Bucuresti. Cei doi sunt actionari la firma Romcarton.
Cum se impaca parteneriatul in afaceri – atat cu George Copos, cat si cu Vladimir Cohn – cu rivalitatea dintre cele doua cluburi, Dinamo si Rapid, numai Dinu Gheorghe poate sti. Cert este insa ca de pe urma functiei detinute la Vama Chitila, acesta a beneficiat de o serie de facilitati, ce in general nu pot fi obtinute dintr-un salariu de functionar public. Gurile rele sustin ca de numirea lui Dinu Gheorghe in functia de director al DGV nu sunt straini cei pe care „i-a ajutat” cat timp a fost sef al Vamii Chitila. La cele doua nume deja amintite se mai adauga si cel al omului de afaceri libanez Omar Haysan, care ar fi derulat prin acelasi punct vamal importuri de cafea, tigari si bauturi alcoolice.
Guvernul adopta hotarari pentru prieteni
Grupul de asociati in afaceri pe care l-a strans Dinu Gheorghe in jurul sau a fost suficient de puternic pentru a face lobby la cabinetul premierului Adrian Nastase. Astfel, Hotararea de Guvern din 23 ianuarie privind organizarea si functionarea Directiei Generale a Vamilor stabileste ca „directorii directiilor regionale vamale interjudetene, adjunctii acestora, sefii de servicii si sefii de birouri, precum si sefii birourilor vamale de control si vamuire si ai altor compartimente din structura acestora se numesc prin decizie a directorului general”. Cu alte cuvinte, membrii cabinetului Nastase au dat mana libera sefului DGV sa numeasca prin decizie oamenii in care are incredere. Pana la aparitia acestei hotarari de guvern, ocuparea acestor functii se putea face numai prin concurs.
Chiar in decembrie 2000, toti sefii de vama au dat concurs pentru atestarea lor in calitate de conducatori ai unor echipe de functionari publici. Dar ministrul finantelor, Mihai Tanasescu, a refuzat sa recunoasca rezultatele acestui concurs.
Dupa publicarea hotararii de guvern in Monitorul Oficial, tensiunile in randul lucratorilor vamali s-au amplificat. Deciziile Dinu „Vama” au provocat tensiuni in randul acestora, incalcand prevederile Codului vamal, dar beneficiind in acelasi timp de facilitatile acordate de hotararea guvernului Nastase. Astfel, lucratorii vamali sustin ca, la conducerea unor puncte vamale, Dinu Gheorghe a numit persoane care nu au atestat de expert vamal sau nu au studii superioare. La Vama Targuri si Expozitii a fost numit Tudor Tanasescu, membru PDSR si consilier la Primaria sectorului 2 al Capitalei, ceea ce inseamna cumul de functii. La alte puncte vamale, cum este Vama Posta, au fost numite persoane (Victor Valahie), destituite din functii de fostul director al DGV, Nini Sapunaru, pentru incalcarea unor prevederi din Codul vamal.