CURSUL BNR A ATINS MAXIMUL ISTORIC, 4,3257 LEI/EURO

CURSUL BNR A ATINS MAXIMUL ISTORIC, 4,3257 LEI/EURO
Publicat de CAPITAL la 28 iunie 2010, 10:35

Cursul de referinţă publicat luni de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 4,49 bani, la 4,3257 lei/euro, ajungând astfel la cel mai ridicat nivel de la introducerea monedei unice europene.
Cea ma ridicată cotaţie de până acum, de 4,3127 lei/euro, a fost publicată de BNR la 22 ianuarie 2009.
Cotaţiile monedei naţionale au continuat să urce pe piaţa interbancară, atingând un maxim de 4,3 lei/euro în jurul orei 11:30, însă ulterior paritatea a scăzut uşor, după ce,

Cursul de referinţă publicat luni de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 4,49 bani, la 4,3257 lei/euro, ajungând astfel la cel mai ridicat nivel de la introducerea monedei unice europene.

Cea ma ridicată cotaţie de până acum, de 4,3127 lei/euro, a fost publicată de BNR la 22 ianuarie 2009.

Cotaţiile monedei naţionale au continuat să urce pe piaţa interbancară, atingând un maxim de 4,3 lei/euro în jurul orei 11:30, însă ulterior paritatea a scăzut uşor, după ce, potrivit dealerilor, BNR a intervenit indirect în piaţă.

Potrivit dealerilor, clienţii comerciali sunt îngrijoraţi după ce directorul BNR Eugen Rădulescu a declarat că paritatea ar putea ajunge în „bălării”, până la 5-6 lei pentru un euro.

Cotaţiile monedei naţionale au început să urce încă din debutul şedinţei, pe fondul unor ordine reduse de cumpărare de euro realizate de clienţii comerciali.

Primele schimburi s-au realizat la 4,2750 – 4,2800 lei/euro, uşor mai sus faţă de închiderea de vineri, de 4,2730 – 4,2750 lei/euro.

În jurul orei 11:45, băncile afişau cotaţii de 4,2940 – 4,2950 lei/euro.

SURSA: Mediafax

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.