Referinţa anunţată de Banca Naţională a României (BNR) a coborât pentru a treia şedinţă consecutiv, ajungând la un nou minim al ultimului an şi două luni, de 4,0653 lei/euro, deşi leul şi-a temperat joi aprecierea, dar şi-a păstrat din câştigul pronunţat înregistrat la finalul sesiunii de miercuri.

Banca centrală a anunţat un curs inferior la 6 ianuarie 2009, când a cotat euro la 4,0629 lei.

Moneda naţională s-a apreciat semnificativ în ultimele trei şedinţe, ca urmare a vânzărilor de valută, care potrivit dealerilor au venit pe fondul unei majorări de capital, efectuată de Volksbank. Astfel, cursul BNR a coborât sub nivelul de 4,08 lei/euro, care nu a mai fost atins din ianuarie 2009.

Comparativ cu nivelul de miercuri, de 4,0716 lei/euro, referinţa de joi a coborât cu 0,63 bani.

Pentru dolarul american, BNR a afişat un curs în scădere cu 0,16 bani, de la 3,0469 lei/dolar la 3,0453 lei/euro.

Primele cotaţii ale zilei s-au sitaut la 4,0580 – 4,0600 lei/euro, aproape de nivelul de la finele sesiunii de miercuri, de 4,0580 – 4,0605 lei/euro.

Ulterior, cumpărările de valută au depreciat uşor leul, iar cursul a urcat la un maxim de 4,0680 – 4,0700 lei/euro. Cu puţin înainte de oar 13:00, tranzacţiile se perfectau la 4,0640 – 4,0660 lei/euro.

Valutele din regiune au deschis cu aprecieri uşoare, dar după primele minute au revenit la cotaţiile de la închiderea de miercuri, înregistrând variaţii reduse faţă de euro.

Dobânzile pentru sumele plasate pe termen de o zi au scăzut joi, de la 4,94 – 5,44% la 4,13 – 4,63%, în timp ce randamentele pentru scadenţa la o săptămână au coborât de la 5,15 – 5,65% la 4,39 – 4,89%.

SURSA: Mediafax