CURS VALUTAR: Moneda naţională a câştigat teren în faţa euro şi a dolarului

CURS VALUTAR: Moneda naţională a câştigat teren în faţa euro şi a dolarului
Publicat de Alexandru Urzică la 15 septembrie 2016, 14:14

Leul s-a apreciat, joi, în raport cu moneda unică europeană, cursul anunţat de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,4471 lei/euro, în scădere cu 0,15 bani (-0,03%) comparativ cu valoarea de 4,4486 lei pentru un euro, consemnată în şedinţa precedentă.

În acelaşi timp, moneda naţională s-a apreciat şi în raport cu dolarul american, iar cotaţia a fost stabilită la 3,9549 lei/dolar, cu 0,79 bani (-0,2%) mai puţin faţă de cea de miercuri, când un dolar american valora 3,9628 lei. 

Totodată, moneda naţională a câştigat teren şi în raport cu francul elveţian, până la valoarea de 4,0611 lei, cu 0,03 bani (-0,01%) sub cotaţia din ziua anterioară, respectiv de 4,0614 lei. 

Şi gramul de aur s-a ieftinit, joi, cu 70,95 bani (-0,42%), până la valoarea de 167,9772 lei, de la 168,6867 lei, cât se anunţase în şedinţa de miercuri.

SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.