Leul s-a depreciat, joi, în faţa dolarului, moneda americană atingând un nou maxim istoric în raport cu moneda românească, respectiv 4,2659 lei/dolar, mai mult cu 1,63 bani (+0,38%) faţă de anunţul din şedinţa anterioară, când dolarul era cotat la 4,2496 lei.

În schimb, leul s-a apreciat în faţa euro, cursul anunţat de BNR fiind de 4,5093 lei/euro, în scădere cu 0,57 bani (-0,13 %) de la 4,5150 lei/euro în şedinţa de miercuri. 

Leul a câştigat teren şi în faţa francului elveţian, iar Banca Naţională a publicat un curs de 4,1990 lei, cu 0,88 bani (-0,21) sub cel de miercuri, când moneda elveţiană valora 4,2078 lei. 

Totodată, gramul de aur s-a ieftinit, joi, cu 2,72 lei (-1,64%), până la 162,8827 lei, faţă de valoarea de 165,6006 lei anunţată cu o zi în urmă.

Te-ar putea interesa și: