Reprezentanţii asociaţiei cumpărătorilor din ansamblul imobiliar Planorama, în procedură de insolvenţă, susţin că administratorul judiciar nu a inclus în lista creditorilor niciun cumpărător, ci doar persoane fizice terţe sau juridice offshore înregistrate în paradisuri fiscale.

Tribunalul Bucureşti a hotărât la sfârşitul lunii iunie intrarea în procedură generală de insolvenţă prin reorganizare a Euro Habitat, dezvoltatorul Planorama, iar instanţa a numit şi un administrator judiciar, firma Conexpert.

„La peste o lună de la desemnarea Conexpert ca administrator judiciar, cumpărătorii din ansamblul imobiliar Planorama au constatat că acesta nu îşi îndeplineşte în mod legal şi echidistant atribuţiile prevăzute de lege”, se arată într-un comunicat al Asociaţei Cumpărătorilor.

Reprezentanţii cumpărătorilor susţin că administratorul judiciar a întocmit şi a comunicat unor creditori un tabel preliminar în care nu a înscris nicio creanţă a vreunui cumpărător şi a transmis mesaje că nu va înscrie nicio creanţă a acestora.

„Atribuţiile legale în această faza îi impun să întocmească un raport asupra situaţiei economice a debitoarei şi asupra cauzelor şi împrejurarilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor vinovate de acest lucru şi să notifice tuturor creditorilor deschiderea procedurii insolvenţe, termenul pentru înregistrarea cererilor asupra averii debitoarei, etc în condiţiile în care aceştia reprezintă cea mai importantă parte direct afectată de insolvenţa proiectului Planorama şi cea mai interesată în continuarea proiectului şi rezolvarea situaţiei. În acest moment foarte multe dintre familiile care trebuiau să se mute în ansamblul Planorama încă din noiembrie 2007 au devenit cazuri sociale alarmante şi chiar disperate”, se menţionează în comunicat.

Mai mult, cumpărătorii precizează că administratorul judiciar a propus intrarea Eurohabitat în procedură simplificată a falimentului, motivând că nu pot fi găsite actele constitutive şi contabile ale firmei, că nu poate fi găsit administratorul şi că debitoarea nu are niciun bun în patrimoniu.

„Cu toată această motivare, el a înscris totuşi în tabelul preliminar un număr de creanţe în valoare de aproape 15 milioane de euro ale unor terţe persoane fizice sau societăti offshore înregistrate în paradisuri fiscale ce pot fi considerate că au asigurat managementul debitoarei şi al proiectului Planorama şi care pot fi considerate, totodată, că sunt controlate de dezvoltatorul BSR/Eurohabitat. Intenţia acestora este de a reuşi prin intermediul administratorului judiciar preluarea controlului dosarului de insolvenţă şi defavorizarea cu rea intenţie a principalilor finanţatori ai proiectului imobiliar Planorama: cumpărătorii, Piraeus Bank şi fondul de investiţii Romanian Invest”, se mai arată în comunicat.

Asociaţia Cumpărătorilor din Ansamblul Planorama va organiza joi o conferinţă de presă şi solicită, de asemenea, sprijinul instituţiilor statului pentru rezolvarea situaţiei care afectează grav peste 500 de familii.

Proiectul Planorama a fost anunţat încă din anul 2005 şi prevedea construcţia a 1.100 de locuinţe în patru blocuri, în urma unei investiţii de 70 milioane de euro, însă niciun apartament nu a fost livrat către cumpărători, lucrările de construcţie fiind întrerupte de mai multe ori din diverse cauze. Construcţia trebuia să fie finalizată încă din 2007.

În aceste condiţii, o parte dintre clienţi au semnat cu dezvoltatorul proiectului contracte de reziliere a contractelor, iar unii dintre aceştia au şi primit banii înapoi.

Firma BSR, desemnată anul trecut managerul proiectului Planorama, a venit în noiembrie cu propunerea ca cei care au cumpărat locuinţe să renunţe la penalităţi şi să accepte noile termene de livrare stabilite de companie, susţinând că aceasta este unica soluţie pentru finalizarea proiectului.

Piraeus Bank a acordat în aprilie o finanţare de 2,5 milioane euro firmei Euro Habitat pentru reluarea lucrărilor, iar primele apartamente urmau să fie livrate la sfârşitul lunii mai.

SURSA: Mediafax