Valentin Lazea susținea luni seară că majoritatea, dacă nu chiar toți cei șapte administratori de pensii private Pilon II doresc să se retragă din România. 

De asemenea, Mihai Fifor, a declarat luni că statul ar putea folosi banii din Pilonul II pentru investiții prin parteneriat public-privat.

În acest sens, Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, a ieșit astăzi să infirme declarațiile potrivit cărora banii din Pilonul II vor fi folosiți de Guvern pentru investiții.

„Cum putem să luăm banii de la Pilonul II? Statul român prin OUG 114 nu a spus că ia vreun ban de la Pilonul II. Am anunțat doar posibilitatea deponenților de a-și transfera contribuțiile pe viitor. Banii depuși până în prezent rămân în Pilonul II de pensii. (…) Ați auzit, până astăzi, despre vreo decizie a unui contribuabil sau deponent la Pilonul II să se mute la Pilonul I. Haideți să vorbim pas cu pas, așa cum ne învață pe noi cineva, dacă există astfel de decizii de mutare, dacă vor fi… Anul trecut când vă spuneam că se poate ca Pilonul I să fie o zonă din care să se facă investiții, spuneați că nu se poate. Iată că se poate. Este un exemplu dat (alocarea banilor din Pilonul I sau II pentru construcția de spitale – n.red.). Pot fi multe alte exemple în care banii respectivi se pot investi. Ideea este, ca principiu, să nu privezi Pilonul I de pensii sau altcineva, dacă face o investiție, trebuie să aducă bani. Face Pilonul II asta? Atunci de ce randamentul a fost anul trecut cât a fost? Jumătate din inflație sau mai mic decât inflația. Nu vă puneți și întrebarea aceasta? Dacă primește mai puțin decât inflația care este rostul, de ce investești niște bani? Randamentele au crescut pentru ei, nu pentru cei care așteaptă de la ei o pensie. Noi am deschis prin OUG 114 posibilitatea ca fondurile respective să se ducă și către parteneriate public-private”, a detaliat Teodorovici.

Te-ar putea interesa și: