Cum va arăta Dacia de 5.000 de euro
Încă de la începutul proiectului Logan, francezii de la Renault promiteau realizarea unui vehicul cu un preț de bază de 5.000 de euro. Au trecut mai bine de zece ani de atunci și ideea a rămas în faza de „studiu”. Ei bine, se pare că în următorii doi-trei ani, chiar va exista o Dacia care să se încadreze în limitele de preț promise. Doar că nu va semăna aproape deloc cu gama actuală și nici nu va fi produsă în România. Dar va fi comercializată pe piața europeană, inclusiv în țara noastră.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





