Medicul nutritionist, Mihaela Bilic, vine cu sfaturi extrem de importante pentru cei care au probleme cu greutatea. Aceasta ecomandă maxim trei mese pe zi și chiar să alegi două, între cele trei, în funcție de cât ești de matinal sau nu, precum și renunțarea la fresh-uri pentru potolirea foamei deoarece acestea sunt percepute ca o băutură și nu ca o mâncare.

Mihaela Bilic a afirmat la emisiunea Marius Tucă Show că persoanele care au kilograme în plus nu trebuie să le trateze ca pe o boală, ci ca pe un depozit din care organismul își poate energie lua atunci când are nevoie. “Kilogramele în plus eu nu le consider boală, însemnând că nu trebuie să ne comportăm ca niște oameni bolnavi, din punct de vedere a relației cu mâncare, tocmai că aici este capcana și aici ne manipulează mintea noastră teribil, în momentul în care ai respectivele kilograme de grăsime trebuie să le vezi ca pe un depozit pe care organismul… ai fost foarte strângător și acela este contul tău în bancă care plin, cont caloric, da, care trebuie consumat pentru că tu nu faci altceva decât să mănânci mai mult decât ai nevoie”, a spus medicul nutriționist.

Mihaela Bilic a arătat că și persoanele supraponderale pot consuma maxim trei mese pe zi sau pot adopta noul trend în alimentație, cu doar două mese zilnic. „Deci acolo nu avem nicio grijă și dacă ești supraponderal, fără nicio problemă, trei mese pe zi înseamnă maximum trei mese pe zi pentru că mai nou, de mai bine de doi ani, în străinătate tot ce înseamnă managementul al greutății ți se sugerează să alegi, dacă ești o persoană matinală să fie micul dejun și prânzul, culmea, deci masa de seară dispare… adică se restrânge la două mese sau dacă ești o persoană mai puțin matinală îți alegi prânzul și cina”, a explicat medicul nutritionist, conform sursei citate.

Mihaela Bilic nu susține consumarea fresh-urilor care nu păcălesc foamea, ci setea, deoarece creierul le percepe ca fiind apă și nu aliment. “Nu mi se pare un lucru bun și o direcție bună transformarea sau, mă rog, această modă a fresh-urilor, smoothie-urilor, centrifugatelor pentru că ele, atâta vreme cât noi le bem cu paiul dintr-un pahar, creierul nostru le consideră apă. Și atunci, o supă-cremă, chiar dacă poate, ca și consistență, este la fel ca un smoothie, în momentul în care o mănânci cu lingura, capul ăsta al nostru cât o fi el de bleg câteodată el zice că e mâncare. Când l-am băut dintr-un pahar cu paiul, s-a terminat, aia e apă”, a subliniat medicul nutriționist.

Ea a mai spus că nici salatele nu sunt o soluție, așa cum se crede, deoarece uleiul adăugat îi crește valoarea calorică, ele devenind practic o mâncare. “A început să-mi fie frică de salate pentru că văd oamenii din jur comandă foarte mult acest fel de mâncare care pare o chestie extrem de dietetică, nerealizând că dacă într-o salată pui respectivul dressing, ea în sine va deveni mai calorică decât un fel de mâncare. O lingură de ulei are 100 de calorii. Este enorm”, a avertizat Mihaela Bilic.

Aceasta nu este de acord ca masa de seară să fie exclusă, ci porțiile de mâncare să fie astfel gândite încât să rămână ceva și pentru sfârșitul zilei. “Toată această solicitare pe care noi o impunem organismului, ea trebuie ca, la finalul zilei, să aibă din punct de vedere al dinamicii o chestiune de „îți mulțumesc, acum iată a venit vremea ca unui cal pe care l-ai călărit o zi întreagă să-ți dau o mână de ovăz și să-ți dau o găleată cu apă”. În momentul în care tu, la sfârșitul activității profesionale hotărăști că din punct de vedere al siluetei sau nu știu ce alte idei ai, nu mai trebuie să ai masa de seară, animalul ancestral din noi rămâne extrem de descumpănit pentru că el nu înțelege, după ce o zi întreagă, exact ca mașina pe care ai folosit-o, este, ok, și acum? Nici măcar o mângâiere din aia pe cap?”, a explicat medicul nutriționist.

Mihaela Bilic a susținut că toate aceste mituri despre mâncare, despre alimente, sunt rezultatul unor mușamalizări, totale sau parțiale, și nu al studiilor reale . “Suntem un pic intoxicați sau dacă vreți nu știm tot adevărul complet pentru că, din păcate, dacă noi am fi știut în anii 70 și ar fi fost date publicității studiile reale care s-au făcut și n-ar fi fost mușamalizate, până la urmă lucrul ăsta mi se pare teribil pentru că de foarte multe ori prin ceea ce noi numim grijă pentru populație și sănătate se ascund în spate niște interese financiare teribile care, nu neapărat că îți promovează un aliment care ar fi toxic, ci mai degrabă creează aceste curente opinie și aceste semne de întrebare și această anxietate, pentru că un om anxios este mult mai ușor de manipulat”, a conchis medicul nutriționist.

Te-ar putea interesa și: