Cum să pui pe fugă un miliard de euro

Revers „Aşa cum au venit, cea mai mare parte din bani se vor întoarce înapoi la fondurile străine de investiţii, pentru a finanţa cumpărări de acţiuni în alte ţări.“

După cum s-a văzut zilele trecute, unul dintre puţinele „produse“ ale economiei româneşti apreciate şi în afara ţării sunt acţiunile emise de companii importante autohtone. Cele 1,8 miliarde de euro mobilizate de investitori pentru a cumpăra acţiuni Transgaz au efecte important

Revers „Aşa cum au venit, cea mai mare parte din bani se vor întoarce înapoi la fondurile străine de investiţii, pentru a finanţa cumpărări de acţiuni în alte ţări.“

După cum s-a văzut zilele trecute, unul dintre puţinele „produse“ ale economiei româneşti apreciate şi în afara ţării sunt acţiunile emise de companii importante autohtone. Cele 1,8 miliarde de euro mobilizate de investitori pentru a cumpăra acţiuni Transgaz au efecte importante pe toate planurile, mai ales că ele au venit, în cea mai mare parte, din afara ţării. Tranşa investitorilor mari a totalizat subscrieri de 1,5 miliarde de euro, dintre care se poate spune, fără teama de a greşi, că peste un miliard au fost bani intraţi în ţară cu această ocazie. Ţinând cont de puterea financiară destul de redusă a investitorilor mai mari autohtoni şi de faptul că banii obţinuţi din vânzarea altor acţiuni nu puteau ajunge la mai mult de 100 de milioane de euro, un miliard este o sumă realistă.

Ce înseamnă, în mod normal, un miliard de euro intrat în ţară? În primul rând, majorarea investiţiilor străine, având ca efect reducerea deficitului de cont curent, una dintre marile bube ale economiei româneşti. Milioanele de compatrioţi plecaţi peste graniţe au adus în ţară anul acesta în jur de şase miliarde de euro, o sumă considerată destul de mare, aşa că un miliard în plus ar fi şi el important. Un alt efect pe care îl are o asemenea sumă este cel asupra cursului valutar. Deşi pe piaţa valutară autohtonă au început să se vehiculeze sume foarte mari, o ofertă de euro atât de mare pe parcursul câtorva săptămâni nu este de neglijat, şi ajută la întărirea monedei naţionale.

Nu în ultimul rând, banii intraţi în contul statului sau al întreprinzătorilor individuali care vând acţiuni, sau în cel al companiei care realizează un IPO, ajută din plin la dezvoltarea economică, la fel ca şi intrarea în acţionariat a unor investitori importanţi şi cu experienţă managerială. Aici se termină însă veştile bune. Pentru că miliardul de euro, din păcate, deşi s-a înghesuit să intre în ţară, nu are unde să rămână. Listarea Transgaz nu este decât o raritate în peisajul pieţei de capital româneşti. Aşa cum au venit, cea mai mare parte din bani se vor întoarce înapoi la fondurile străine de investiţii, pentru a finanţa cumpărări de acţiuni în alte ţări, poate nu la fel de atractive, dar mai deschise către fenomenul bursier. Ba mai mult, s-ar putea ca şi o parte din banii româneşti implicaţi în IPO-ul Transgaz să-şi ia zborul către ţări mai „calde“. Iar avantajele aduse de intrarea unor uriaşe sume de bani în România se vor pierde.

Cele 1,8 miliarde de euro, chiar dacă în mare parte se vor evapora, înseamnă că piaţa de capital are potenţial. Dacă statul român ar înţelege ce oportunitate are în faţă şi ar scoate pe piaţă câteva noi companii atractive, cea mai mare parte a acestor bani s-ar întoarce în ţară şi ar putea atrage şi alţii după ei.

Niciunul dintre guvernele ultimilor 12 ani nu a înţeles însă că bursa poate ajuta în atât de multe feluri, nu numai la nivel de companii, ci şi la nivel macroeconomic. Desigur, responsabilitatea principală pentru lipsa emitenţilor noi revine chiar bursei, şi nu altor entităţi din afară. Însă, dacă ne uităm la situaţia din alte ţări, ne dăm seama că statul este unul dintre marii vinovaţi pentru faptul că miliarde de euro dau târcoale României fără a-şi găsi o destinaţie. Piaţa de capital poloneză este cea mai mare din centrul şi estul Europei în primul rând pentru că statul s-a implicat suficient de mult. Înainte de anul 2004, Bursa de la Varşovia era la ani-lumină de acest statut. În 2004, numărul listărilor a crescut de la şase la 36, majoritatea noilor emitenţi fiind companii mari, de stat, privatizate prin bursă. A fost de ajuns ca un ministru al privatizării să aibă încredere în bursă şi să ia o asemenea măsură, pentru a da un impuls decisiv. În România, până şi pachete mai mici de 5% din companii deja listate la bursă sunt vândute de AVAS tot prin licitaţie, iar oameni văzuţi ca apropiaţi ai pieţei de capital dezamăgesc în momentul în care ajung în poziţia de a decide listarea unor companii de stat. Culmea este că am fi putut lua startul în acelaşi timp cu polonezii, dacă programul „O piaţă puternică“, apărut tot în 2004, ar fi fost mai mult decât o gargară guvernamentală. Iar acum eram cel puţin pe locul al treilea în regiune, după Polonia şi Austria. Dacă nu chiar mai sus.

1,8 miliarde euro

«Este suma tuturor subscrierilor la oferta publică iniţială a Transgaz. Doar 65 de milioane vor fi preschimbate în acţiuni, restul urmând să fie returnate investitorilor.»