Cum putem combate mahmureala? Remedii eficiente și rapide pentru a scăpa de starea de rău

Nutriționistul Cristian Mărgărit a declarat la Antena 3 că alcoolul este o moleculă ușor de absorbit de către organism. De asemenea, medicul nutriționist spune că există niște metaboliți care sunt foarte toxici pentru corpul uman și care afectează sistemul nervos.

”Apoi, alcoolul deshidratează, produce inflamație și stres oxidativ. Deci toate aceste efecte le resimțim atunci când consumăm o cantitate mai mare decât poate procesa corpul nostru. Această cantitate fiind undeva la 20-30 grame pe oră – doar ca să rezistăm și pe zi ca să rămânem sănătoși”, spune medicul nutriționist.

Acesta a adăugat că echivalentului unui pahar de vin nu are efecte negative semnificative pe termen scurt, încă o cantitate prea mare trebuie ”contracarată prin câteva măsuri de bază”.

”Pentru sănătate, echivalentul unui pahar de vin nu are efecte negative semnificative pe termen scurt. Îl putem consuma, ne poate ajuta cu relaxarea, are și efecte benefice – vasodilatație, stare de bine. O cantitate mai mare în schimb, trebuie contracarată măcar prin câteva măsuri de bază”, mai adaugă medicul nutriționist, potrivit antena3.ro.

La ce trebuie să fim atenți

Nutriționistul Cristian Mărgărit spune că este important să acordăm atenție hidratării și odihnei. Nici alimentația nu trebuie scăpată din vedere.

”Prima ar fi hidratarea, adică să bem apă înainte să consumăm alcool, să fim odihniți, să mâncăm, dar nu alimente grase pentru că alcoolul nu se împacă deloc bine cu grăsimea.

Deși există acele mituri că alcoolul dizolvă grăsimea nu este indicat că în ficatul nostru să ajungă în același timp o cantitate mare de grăsime și o cantitate mare de alcool”, spune acesta.

Remedii pentru mahmureală

În ceea ce privește metodele prin care putem scăpa de mahmureală, nutriționistul Cristian Mărgărit vine cu o serie de remedii bine de ținut minte.

”Hidratare, să mâncăm alimente vii, sucurile de fructe au un efect benefic împotriva mahmurelii, vitamina C, componentele cu efect antiinflamator.

Atenție mare la remediile tradiționale tip zeamă de varză pentru că e și mai multă sare și mai multă deshidratare, deci apa este cea mai importantă în această etapă.

Vitaminele din grupul B se pare că ar ajuta puțin. Silimarina și diverse extracte de plante, ceaiurile hepato-biliare ne-ar mai putea sprijini și ele puțin.

Nu consumăm grăsime, mâncăm în schimb alimente ușoare cum ar fi pește, pui, supele care sunt foarte utile în această situație. Grăsimea poate întârzia asimilarea alcoolului, dar efectele totale vor fi aceleași într-un final.

Pot fi folosite antinevralgicele și medicamentele cu efect antiinflamator, dar ar trebui luate la recomandarea unui medic. Nu uitați, o să ne simțim mult mai bine dacă dublăm consumul de alcool cu un consum de apă!”, a declarat medicul nutriționist la Antena 3.