Cum pot beneficia de pensie românii care muncesc legal în alte state din UE

Cum pot beneficia de pensie românii care muncesc legal în alte state din UE
Publicat de Bogdan Biszok la 16 februarie 2015, 11:58

Românii care muncesc în alte state din Uniunea Europeană beneficiază de pensie în anumite condiţii pentru perioadele lucrate în străinătate – scrie “avocatnet.ro”.

Avantajul adus de perioadele lucrate în alte state din Uniunea Europeană este că persoanele respective îşi pot completa astfel stagiile de cotizare necesare la obţinerea pensiei pentru limită de vârstă. În acest sens, cei care locuiesc în România pot depune cererea, împreună cu actele doveditoare, la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu, instituţie care se va ocupa apoi de stabilirea drepturilor al pensie pentru toate perioadele lucrate în celelalte state comunitare.

Reţineţi, însă, că cererea poate fi depusă doar după ce persoana în cauză îndeplineşte condiţiile legale de pensionare, iar orice solicitare făcută în avans poate fi respinsă de autorităţi. Pe de altă parte, solicitanţii pot cere pensie şi într-un alt stat european în care au lucrat, adresându-se direct instituţiei competente de acolo, însă trebuie ţinut cont de faptul că fiecare ţară din Uniunea Europeană are condiţii proprii de pensionare, în funcţie de perioadele de asigurare plătite acolo, de unde rezultă şi că prima condiţie este să fi lucrat legal în acel stat.RADOR

 

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.