Măreția Franței se atinge prin măreția Uniunii Europene

Ce crede președintele francez despre UE este clar din discursul său de la Sorbona din septembrie 2017: o Europă cu o economie mai viguroasă, mai autonomă și cu mai multă putere în lume. Toate scopurile rezonabile. Problema este cum crezi că ajungi acolo.

Există unele diferențe între Macron și predecesorii săi. Actualul președinte francez recunoaște că lumea s-a schimbat considerabil și crede că măreția Franței, pe care toţi au dorit să o refacă, se atinge prin măreția UE. Cât despre cum, acesta nu este foarte diferit de tradiția franceză în general și de tradiția gaullistă în special. În faţa unei lumi din ce în ce mai competitive și conflictuale, întrucât americanii au noi puncte de interes, China în creștere economică (și militară), iar Rusia se destabilizează la granițele noastre, Macron consideră că UE trebuie să fie autonomă și pentru aceasta trebuie să dispună de putere economică. Și militară. Și că acest lucru nu se poate realiza cu o piață mare. Este nevoie de ceea ce a numit drept „gramatica puterii”, scrie Diario de Noticias.

Ursula von Der Leyen s-a prezentat drept președinta unei Comisii geopolitice, dorind să spună prin aceasta că marile provocări ale Europei constau în relația sa cu restul lumii. Macron este de acord. Președinta Comisiei Europene consideră că drumul constă în a fi în fruntea tranziției verzi și în a recupera rămânerea în urmă în domeniul economiei digitale. Şi președintele francez este de această părere, dar merge mult mai departe. Emmanuel Macron crede că, pe lângă economie, Europei politice îi lipsesc prioritățile și capacitatea de a le impune. Și acest lucru, în tradiția franceză, se face pornind de la stat, nu plecând de la o piață mare și de la o economie deschisă și competitivă.

În interviuri și în discursuri, Macron a fost clar

Acea gramatică a puterii înseamnă a avea capacitatea militară și disponibilitatea de a o folosi, indiferent de aliați; reindustrializarea Europei, prin încurajarea și angajamentul puterii politice (de unde și ideea unei politici de concurență favorabilă creării de mari grupuri europene, precum și teza conform căreia pandemia a dovedit nevoia de a produce mai mult în Europa, sau foarte aproape de ea); de a fi mai protecționist în comerțul internațional, pentru a apăra aceste industrii; și de a fi pragmatic și realist în politica internațională (de unde și relația echivocă atât cu Rusia, cât și cu China), fără a pierde din vedere interesele sale (în Africa). În  fond, Macron crede în ceea ce marii politicieni francezi au crezut mereu: în stat. Noutatea constă în aceea că socoteşte că doar la scară europeană poate exista o putere cu impact global.

În mod tradițional, marea divizare europeană a fost între federaliști și nefederaliști. Această divergență devine depășită. De la Maastricht, federaliștii au impus o dinamică integraționistă, care practic este ireversibilă. De aceea este atât de important să se discute politica europeană, mult mai mult decât doar despre instituții. Implicațiile monedei unice asupra politicilor fiscale și bugetare ale fiecărui stat membru; definirea priorităților și a intereselor externe, precum și a instrumentelor disponibile; o concurenţă mai mult sau mai puțin favorabilă pentru campionii europeni; bariere în calea comerțului internațional, în numele mediului sau al agricultorilor francezi, sau graniţe deschise globalizării; stabilirea, de către puterea politică, a industriilor care trebuie să fie promovate, fie sub pretextul pandemiei, fie sub pretextul politicii de apărare; concurență fiscală între statele membre sau nu. Macron este clar cu privire la fiecare dintre aceste teme. Este printre puținii.