UE face presiuni asupra Spaniei, în condiţiile crizei din Irlanda şi Portugalia, scrie cotidianul El Mundo, care precizează că executivului condus de premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero i s-a cerut încheierea rapidă a reformelor din domeniul financiar. În tot acest timp, cresc în intensitate zvonurile cu privire la dubla salvare a Lisabonei şi Dublinului, mai notează cotidianul spaniol.
Van Rompuy a declarat astăzi că zona euro, și împreună cu ea toată Uniunea Europeană, nu va supraviețui dacă nu vor fi rezolvate probleme bugetare ale unor state membre.
"Dacă zona euro nu va supraviețui, va cădea și Uniunea Europeană", a spus oficialul european. Nesiguranţa cu privire la salvarea Irlandei de către UE pune în pericol Portugalia – mai ales după ce ministrul finanţelor, Fernando Teixeira dos Santos, a recunoscut că există un risc sporit ca Lisabona să se vadă nevoită să ceară ajutor de la fondul de salvare european, scrie la rândul său şi cotidianul El Pais.
<embed allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" type="application/x-shockwave-flash" src="http://www.youtube.com/v/vRW-M4I02j8?fs=1&hl=en_US" height="385" width="640"></embed></embed><//embed>

Colapsul Irlandei şi Greciei lasă Spania pe marginea prăpastiei, titrează ABC. Cotidianul spaniol scrie despre faptul că executivul de la Lisabona a recunoscut că este în pericol, iar cel de la Dublin a admis că a început primele discuţii cu UE, pentru a-i cere sprijinul. În tot acest timp, Banca Spaniei cere fuziunea rapidă şi urgentă a caselor de economii şi reacţii semnificative din partea băncilor spaniole, pentru a-şi dovedi competitivitatea pe piaţă. Şi cotidianul La Razon consemnează faptul că UE are în vedere deja salvarea Irlandei, în vreme ce Portugalia tremură, iar Banca Spaniei a cerut caselor de economii să-şi încheie fuziunile, aşa cum stabileşte legea, înainte de Crăciun.

Spania şi Portugalia sunt afectate de riscul contagierii, după criza din Irlanda, scrie cotidianul catalan El Periodico despre cele mai recente tulburări financiare. În vreme ce Portugalia a recunoscut că ar urma să ceară ajutorul UE, iar Dublinul încă se opune unei cereri asemănătoare, Bruxellesul i-a recomandat premierului Zapatero, consemnează cotidianul menţionat, să întărească credibilitatea Spaniei pentru a câştiga încredere pe pieţe.
SURSA: Agerpres

Te-ar putea interesa și: