Adrian Papahagi: ENS, mult peste faimoasa Sorbonă
Adrian Papahagi precizează că ENS este considerată pepiniera de genii a Franței, mult mai prestigioasă decât universitățile derivate din vechea Sorbonă. Spre deosebire de universitățile obișnuite din Paris, unde pot intra studenți cu note decente la bacalaureat, ENS acceptă anual doar 200 de tineri – 100 din domeniul umanist și 100 din științele reale – în urma unui concurs extrem de dificil.
Tinerii admiși sunt angajați ai statului francez, cu salariu pe durata studiilor și obligația de a lucra în serviciul public francez timp de șase ani. Aceștia studiază în paralel la ENS și la diverse universități din Paris, urmând programe academice riguroase și fără examene formale în cadrul ENS.
„Aș vrea să explic ce este École Normale Supérieure (ENS) din Paris, unde a fost elev Nicușor Dan. Toată lumea în România e emoționată când aude de Sorbona; ei bine, ENS e cam cu 10 clase peste „Sorbona” (în realitate mai multe universități rupte din vechea Sorbonă, dintre care doar unele au o legătură cu clădirea celebră din centrul Parisului). Am trecut prin ambele și știu ce vorbesc.
Spus rapid, ENS e pepiniera de genii științifice și academice a Franței.
S-au mai schimbat lucrurile, dar vă spun cum era în anii 1990-2000, când am studiat acolo.
La universitățile pariziene (nu toate sunt bucăți ale vechii Sorbone, cum spuneam) intră cam oricine are note decente la bacalaureat, dar la ENS sunt admiși doar 200 de tineri brilianți pe an: 100 de umaniști (filozofi, filologi, istorici…) și 100 de realiști (matematicieni, fizicieni, chimiști, biologi…)”, a transmis acesta.
Cum a ajuns Nicușor Dan la ENS
În anii ’90, datorită intervenției consilierului de cooperare culturală Christian Duhamel și a directorului ENS Étienne Guyon, școala a deschis un concurs special pentru studenți străini. Din România, printre primii admiși s-au numărat Nicușor Dan și Andrei Moroianu, ambii matematicieni remarcabili.
Concursul pentru români se desfășura la Institutul Francez din București și consta într-o probă scrisă, una orală și selecția dosarelor. Cei admiși erau bursieri ai guvernului francez și studiau doi ani în Franța, fiind integrați ca „pensionnaires étrangers” ai ENS. Majoritatea au continuat apoi cu doctoratul și o parte au rămas în Franța ca profesori universitari sau cercetători.
„Cum am ajuns, noi, românii la ENS? Grație lui Christian Duhamel (matematician, cred), care era consilier de cooperare la Ambasada Franței și prieten cu Étienne Guyon (fizician), directorul ENS în anii ’90. ENS a introdus și un concurs pentru un număr extrem de limitat de străini. Deschizătorii de drum au fost, în 1992, doi matematicieni brilianți din România: Nicușor Dan și Andrei Moroianu (care a rămas în cercetare, în Franța).
Duhamel l-a convins pe Étienne Guyon să admită anual și 10 cetățeni din România, Republica Moldova și Bulgaria: 5 umaniști și 5 realiști. Nu știu exact când a început acest program, care era finanțat pe jumătate de guvernul Franței și pe jumătate de Fundația Soros (da, eram „soroșiști” – chit că singurul lucru la care ne obliga contractul cu Fundația Soros era să ne obținem diplomele, nu să servim nu știu ce ocultă globalistă își închipuie dobitocii de la AUR)”, mai spune Adrian Papahagi.
Adrian Papahagi, despre prestigiul și influența ENS
Papahagi subliniază că, în perioada în care a studiat la Paris, statutul de normalian era recunoscut și invidiat în mediul academic. Foști elevi ai ENS predau la Sorbona și în alte instituții de elită, iar studenții proveniți din această școală aveau uși deschise în cariere academice și de cercetare.
El amintește că a fost căutat ca meditator pentru elevi de la licee de top din Paris tocmai datorită acestui prestigiu. Totodată, afirmă că reușita într-o carieră universitară era aproape garantată pentru normalieni.
„Cei selectați primeau statutul de bursier al guvernului francez (BGF) și pe cel de „pensionnaire étranger” la ENS. Bursa dura doar doi ani, era considerabil mai mică decât salariul elevilor francezi. Intram cu un an mai târziu decât francezii, în anul IV, și făceam în Franța anii IV-V (maîtrise, DEA), dar majoritatea dintre noi ne-am prelungit sejurul la Paris până la terminarea doctoratului, iar unii dintre colegi au rămas în Franța și azi predau la universități sau sunt cercetători CNRS.
Concursul pentru noi se ținea la Institutul Francez din București, cu profesori de la ENS, care se deplasau în România. Pentru umaniști, era un concurs de dosare, apoi o probă scrisă (cred că 4 ore, îmi aduc aminte că am scris câteva zeci de pagini) și în fine o probă orală – toate în franceză, desigur. Era foarte selectiv, dar nici pe departe așa de greu ca pentru francezi, care erau puși să traducă la prima vedere în greacă și latină, sau alte asemenea.
Atât de prestigios era statutul de „normalian” încât la Sorbona eram priviți cu respect și cu ciudă. Exista și o solidaritate normaliană, dat fiind că unii profesori de la Sorbona (și cam toți de la ENS) erau foști normalieni. Toată lumea știa că normalienii sunt de departe cei mai deștepți studenți, și faima se confirma când normalienii ajungeau printre studenții normali, ca să zic așa. Eu am trăit câțiva ani din asta, după ce mi s-a încheiat bursa guvernamentală, întrucât normalienii erau căutați ca meditatori pentru elevii de la liceele bune din Paris: am predat latina, engleza, germana și chiar literatură franceză mai multor elevi parizieni (dintre care unii azi au ajuns autori prolifici, universitari sau politicieni).
În fine, prestigiul statutului de normalian era aproape o garanție că vei prinde post la o universitate franceză sau în cercetare. Eu am primit ore la Sorbona din primul an de doctorat, iar în anul III am câștigat un post temporar de asistent. Colegii noștri care au rămas în Franța sunt azi universitari”, a explicat Papahagi.
De ce s-a întors Nicușor Dan în România
Adrian Papahagi remarcă faptul că Nicușor Dan ar fi putut rămâne în Franța pentru o carieră academică de succes, dar a ales să revină în România din patriotism. După întoarcere, acesta a încercat să creeze o instituție similară cu ENS la București – o Școală Normală Superioară – proiect care nu s-a concretizat complet, dar a condus la crearea unei scheme de burse pentru tinerii matematicieni români.
„Cei care ne-am întors în România nu am făcut-o fiindcă nu ne-am fi găsit un post în Franța sau altundeva, ci din patriotism. E și cazul lui Nicușor Dan, care a renunțat la o carieră strălucită de matematician ca să se lupte cu mafia imobiliară din București. Alții dintre noi au ales să educe tinerii români, nu pe cei din Franța”, spune el.
În finalul postării, Papahagi sugerează că, odată cu alegerea lui Nicușor Dan ca președinte, ideea fondării unei instituții românești de tip ENS ar putea fi reluată. El consideră că România are nevoie de o pepinieră pentru elitele academice viitoare și că experiența fostului student de la ENS ar putea fi un catalizator în acest sens.
„În 1998 sau 1999, când a revenit în țară, Nicușor Dan a vrut să creeze la București o Școală Normală Superioară. El a redactat proiectul pentru științele reale și mi-a cerut să contribui la cel pentru științele umane, ceea ce am și făcut. În cele din urmă, a reușit să creeze o schemă de burse, sau o filieră în cadrul unui institut, de care au beneficiat unii matematicieni deștepți, dar proiectul mare nu s-a realizat. Poate că acum, când a devenit președintele țării, putem învia ideea unei pepiniere pentru viitoarele elite academice”, a explicat, într-o postare pe Facebook, Adrian Papahagi, filolog și profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai”.
