Potrivit datelor oficiale prezentate, azi, de Biroul Electoral Central, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale s-au prezentat 478 de alegători, fiind depăşit recordul de prezenţă din primul tur când s-au prezentat 297 de votanţi.

Alegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României va fi validată astăzi de Curtea Constituţională. La ceremonie este invitat şi actualul şef al statului, Traian Băsescu.

Judecătorii Curţii Constituţionale se vor întruni în prima parte a zilei pentru a confirma rezultatele alegerilor şi a decide validarea preşedintelui ales la scrutinul din 16 noiembrie. Un exemplar din decizia Curţii va fi înmânat preşedintelui ales la ceremonia de validare, iar un altul va fi transmis Parlamentului.

Potrivit normelor, noul şef al statului trebuie să depună jurământul în faţa legislativului, iar momentul va fi marcat printr-o declaraţie adoptată de parlamentari. Klaus Iohannis va fi cel de-al patrulea preşedinte al României de după Revoluţia din 1989.

El se va instala în funcţie la Cotroceni după 21 decembrie. Validarea are loc după ce BEC a trimis deja Curţii Constituţionale rezultatele votării din turul al II-lea de scrutin, din 16 noiembrie. Candidatul Alianţei Creştin Liberale, Klaus Iohannis, a obţinut 54,43%, iar candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, 45,56% dintre voturi. În secţiile de votare din diaspora, Klaus Iohannis a câştigat detaşat, cu aproape 90% dintre cele aproape 380.000 de voturi valabile.

Sursa: romanian.cri.cn, rador.ro