Criza medicamentelor în România

Alexandru Rafila a vorbit despre criza medicamentelor în România. Ministrul a precizat că există o competiţie între ţări şi pe piaţa de medicamente, prin urmare România a trebuit să crească preţurile pentru a evita o criză.

Ministrul a precizat că nu putem să le avem pe amândouă: să se găsească medicamente fără niciun fel de problemă şi să avem preţurile cele mai mici.

”La începutul anului, au fost foarte multe medicamente care nu se găseau pe piaţă, mai ales medicamente ieftine, medicamente generice. Nu se găseau în primul rând pentru că producătorii erau în China şi India şi au fost sincope în aprovizionare, nu doar în România, ci în toate ţările din UE. Noi ne-am întâlnit şi cu producătorii, şi cu distribuitorii, şi cu cei de la Colegiul farmaciştilor şi am găsit soluţii. În România poate că a fost una dintre cele mai mici crize legate de medicamentele uzuale. Existau şi soluţii de înlocuire. Spre exemplu, era criză de Nurofen, dar se găsea Ibuprofen, care e acelaşi lucru.

A fost o problemă legată de preţul acestor medicamente ieftine pentru că de foarte mulţi ani în România este această regulă a preţului cel mai mic din UE, însă costurile producătorilor au crescut: cu energia, cu materia primă. S-a făcut o indexare a preţurilor, care a fost civilizată şi nu a avut un mare impact pentru cetăţean. Au crescut cu 14% preţurile medicamentelor care costau până în 25 de lei. Adică un medicament care costa 5 lei, costă acum 6 lei. Rezonabil. Şi cu 7% medicamentele care costau între 26 de lei şi 50 de lei. Un medicament care costa 30 de lei a devenit 32 de lei, ca să discutăm concret. Deci nu erau nişte creşteri mari, dar care erau totuşi acoperitoare astfel încât medicamentele să nu dispară”, a spus Alexandru Rafila, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV.

Rafila a mai spus și că este imposibil ca România să aibă şi cele mai ieftine medicamente din UE, dar şi în cantităţi foarte mari.

”Noi avem acest paradox: medicamentele să fie cele mai ieftine, dar să se găsească din abundenţă. Există şi aici o piaţă, o competiţie între ţări. Evident că ţările care oferă un preţ puţin mai mare vor avea şi prezenţa medicamentelor pe piaţă. Nu putem să le avem pe amândouă: să se găsească medicamente fără niciun fel de problemă şi să avem preţurile cele mai mici. Trebuie să găsim un echilibru”, a conchis ministrul Sănătăţii.

Spitalele nu mai au bani să cumpere medicamente

Alexandru Rafila a declarat, astăzi, că unele spitale au epuizat deja bugetul pe 2023, însă nu din cauza unor erori de management, ci din cauza preţurilor mai mari la energie şi la materiale sanitare.

”Trebuie să facem un disclaimer (clarificare – n.r.) şi anume: nu este o pasare de responsabilitate în niciun fel. Lucrăm împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Decontarea medicamentelor compensate şi gratuite şi finanţarea spitalelor se face de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin Casele judeţene. Nu are legătură Ministerul Sănătăţii. Asta nu înseamnă că suntem dezinteresaţi, că nu suntem parte a acestei probleme.

În urmă cu două săptămâni, Guvernul României a aprobat printr-un Memorandum propus de către Ministerul Sănătăţii şi de către Casa de Asigurări de Sănătate suplimentarea bugetului Casei cu 2,5 miliarde de lei, dintre care 1,5 miliarde credite bugetare şi 1 miliard credite de angajament. Ca să se poată plăti ce? Medicamentele compensate şi gratuite, medicii de familie care nu-şi primiseră banii şi programele de sănătate. Programele de sănătate curative, pentru pacienţii oncologici, pentru pacienţii cu diabet, pentru pacienţii cu boli rare sunt decontate tot de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Şi încercăm împreună să găsim o soluţie pentru finanţarea spitalelor până la sfârşitul anului pentru că existe probleme”, a spus Alexandru Rafila.

Ministrul a spus că unele spitale nu mai au bani să cumpere medicamente pentru pacienţi pentru că au epuizat bugetul pe 2023, deşi mai sunt încă două luni şi jumătate până la finalul anului: La spitale au crescut foarte mult cheltuielile cu energia şi cu materialele sanitare. Nivelul de decontare a serviciilor medicale este cel istoric, tot atât se dă, nu se dă mai mult. Trebuie să se găsească o soluţie să se finanţeze, au cam terminat banii acum. Sunt spitale care nu mai au bani să cumpere medicamente pentru pacienţi. Aceste două probleme sunt legate de medicamente.

Ce cumpără spitalul pentru propriii pacienţi şi ce se compensează de către Casa de Asigurări de Sănătate la farmacii. Sunt nişte termene de plată de maxim 120 de zile. Au fost depăşite în multe cazuri. Şi atunci efortul financiar vine pe producător şi pe distribuitor, că e un lanţ.

Trebuie să găsim o soluţie intermediară până la rectificarea bugetară. Faptul că ei au avut cheltuieli mai mari decât cele estimate nu este din cauza unui management prost, ci din cauza unei situaţii reale care a dus la costuri ridicate. Cu nişte venituri calculate la ce era acum 5 ani nu poţi să finanţezi o realitate… Şi dumneavoastră, dacă ar trebui să trăiţi cu salariul pe care îl aveaţi acum 5 ani, probabil că aţi avea probleme foarte mari de la lună la lună.