Criză în coaliție. PSD îi pune condiții lui Bolojan. Ce le propune Nicușor Dan

Social-democrații au rămas neclintiți în privința celor trei puncte principale de dispută cu premierul Ilie Bolojan: reducerea numărului de angajați din administrația locală, limitarea adaosului comercial la produsele de bază și eliberarea avizelor pentru hidrocentralele din parcurile naturale. În legătură cu acest ultim subiect, PSD a avertizat că ar putea vota o moțiune de cenzură împotriva Dianei Buzăianu dacă avizele nu sunt deblocate rapid.

Premierul a subliniat intenția de a reduce cu 10% numărul posturilor din administrația locală, urmând ca ulterior să fie realizată o restructurare și în administrația centrală. El estimează că până la mijlocul lunii curente va putea finaliza acest pachet de măsuri.

„Dacă am reduce cu 10% posturile ocupate, jumătate din prefecturi și primării care s-a reformat deja, nu vor trebui să reducă posturi. Jumătate din aceste instituții, care au personal supradimensionat, vor trebui să reducă din posturi. Dacă nu faci aceste reduceri înseamnă că îți bați joc de oameni”, a declarat premierul.

Ce soluții de compromis ar fi propus Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu liderii partidelor din coaliția de guvernare. Potrivit surselor politice, acesta a prezentat propuneri de compromis pentru fiecare grup, cu scopul de a relansa și debloca negocierile din coaliție.

  • Premierul Ilie Bolojan este dispus să accepte o soluție de compromis, inclusiv prelungirea plafonării adaosului pentru cele 17 produse de bază. Pe acest subiect, tensiunile dintre PSD și Bolojan sunt mari, social-democrații alegând să ocolească Guvernul și să înainteze în Parlament un proiect pentru prelungirea plafonării.
  • Președintele Nicușor Dan le-a propus reprezentanților PSD să ajungă la un compromis și să susțină planul lui Bolojan de reducere cu 13.000 a numărului de angajați din administrația locală.
  • De asemenea, Nicușor Dan a discutat cu USR, propunându-le să accepte amânarea alegerilor pentru Primăria Capitalei și mutarea acestora în primăvara anului 2026, ca parte a unui compromis general.

Președintele Nicușor Dan speră ca aceste trei propuneri de compromis să determine fiecare tabără să cedeze parțial, facilitând reluarea discuțiilor în coaliție. În ultimele săptămâni, tensiunile dintre liderii PSD, Ilie Bolojan și reprezentanții USR au fost foarte mari.

După întâlnirea de la Palatul Cotroceni, liderii coaliției vor organiza o nouă ședință, de această dată fără participarea președintelui Nicușor Dan.

Ciucu îl apără pe Bolojan

Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a declarat marți că cei care anticipează colapsul guvernului nu sunt naivi, ci cunosc situația și au acces la informații, dar tot nu înțeleg de ce promovează o criză politică, întrebându-se ce câștigă România din aceasta. Ciucu a mai precizat că premierul Ilie Bolojan și-a exprimat recunoștința față de membrii PNL în cadrul Biroului Politic pentru faptul că nu au răspuns atacurilor venite din partea PSD, dorind să evite logica conflictului dur care a afectat încrederea publicului. Totuși, Ciucu a remarcat că, în prezent, imaginea mediatică este dominată de Marcel, afirmând: „acum, la televizor, este doar Marcel”.

”Declanşarea procedurii de deficit excesiv/suspendarea fondurilor europene. Ar fi un semnal foarte prost să amâne Curtea Constituţională decizia de mâine. La fel de prost ar fi să anuleze măsurile de echilibrare bugetară”, spune prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, într-o postare pe Facebook.

”Oamenii aceştia care cântă prohodul guvernului… Ei proşti nu sunt, înţeleg situaţia şi au acces la date. Dar totuşi nu îmi explic de ce o fac. Ce are de câştigat România dintr-o criză politică? Şi voi explica mai jos. Eu pot să accept că simplii cetăţeni nu înţeleg situaţia efectiv dezastruoasă în care Guvernul Ciolacu a lăsat bugetul ţării. Şi mai pot accepta că diferiţi influenţări nu înţeleg. Dar nu-i pot înţelege pe aceşti membri PSD. Pentru că EI ÎNŢELEG situaţia, au acces la date. Ei ştiu că dacă nu continuăm aceste măsuri, va fi mult, infinit mai greu. Deci, întrebarea mea este simplă si clară: de ce?”, a mai scris liderul PNL.

Prim-vicepreședintele PNL a făcut referire la campania susținută a membrilor PSD împotriva premierului Ilie Bolojan, care, potrivit lui, generează blocaje premature în luarea deciziilor esențiale și contribuie la creșterea neîncrederii în Guvernul României.

”Aşa că o spun frust: Deficitul real al României este astăzi de cca. 10% din PIB. În 2009 deficitul Greciei era de 9%. În 2010 a fost de 15%. Da, şi Grecii au minţit Comisia, şi-au minţit cetăţenii şi au ascuns realitatea. Politicienii lor au fost iresponsabili, iar cetăţenii au trecut printr-o perioadă extrem de grea: falimente, şomaj… Procedura de deficit a adus în Grecia FMI-ul iar pentru o perioadă chiar nu şi-au mai aparţinut. Şi asta în timp ce grecii erau în Ecofin!! Adică aveau întreaga protecţie a Uniunii Europene pentru că era afectată direct moneda euro”, arată Ciprian Ciucu.

Prim-vicepreședintele PNL a relatat că premierul Ilie Bolojan și-a exprimat recunoștința față de membrii partidului pentru că nu au răspuns atacurilor venite din partea PSD. Ciucu a explicat că Bolojan evită să intre în logica unui conflict dur care ar putea eroda încrederea publicului și că, în prezent, imaginea publică este dominată de Marcel.

Ciucu a subliniat că nimeni nu ar trebui să se aștepte la relaxarea procedurii de deficit dacă Curtea Constituțională amână deciziile sau reformele nu trec, și a afirmat că este important ca membrii coaliției să acționeze responsabil și să ia decizii corecte, evitând astfel o eventuală criză economică majoră. În final, el a menționat că se va concentra asupra atribuțiilor sale la Primărie.