Sorin Grindeanu, anunț privind demisia lui Bolojan: Este exclus ca PSD să preia funcția de premier
Premierul Ilie Bolojan se confruntă cu o presiune intensă în cadrul Coaliției, viitorul său la Palatul Victoria fiind condiționat de două momente-cheie: hotărârea Curții Constituționale privind pensiile speciale ale magistraților și asumarea răspunderii pentru reforma administrației publice.
Divergențele dintre partide au generat deja scenarii privind o eventuală schimbare la conducerea Guvernului, de la un interimat asigurat de lideri PSD sau PNL, până la opțiunea unui premier tehnocrat.
„Avem un protocol semnat. Este exclus ca PSD să preia funcția de premier până în 2027, nu există acest scenariu în partid. Nu au fost discuții despre acest scenariu cu preșdeintele României”, a declarat Sorin Grindeanu pentru Digi24.
Luni, senatorul PNL Vasile Blaga a răspuns la avertismentele PSD privind o eventuală demitere a Guvernului condus de Ilie Bolojan, subliniind că liberalii nu intenționează să îl înlocuiască pe premier.
„Ne așteptăm la astfel de declarații până are loc Congresul PSD-ului. Nu s-a pus niciodată problema (n-red ca PNL să îl schimbe pe Ilie Bolojan). Dl Bolojan e la Bruxelles, are treabă, spre deosebire de alții. Nici gând, nu comentez gușisme și alte lucruri de genul ăsta”, a spus Vasile Blaga, la Parlament.
Ştefan Pălărie (USR): Nu cred că Bolojan trebuie să-şi dea demisia
Luni, liderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie, a declarat că nu consideră necesară demisia premierului Ilie Bolojan, subliniind că cel mai fezabil scenariu rămâne obținerea unei decizii favorabile a Curții Constituționale în privința proiectului de reformă a pensiilor magistraților.
”Eu cred că, în momentul de faţă, scenariul cel mai probabil, în opinia mea şi a juriştilor cu care m-am consultat, este că CCR-ul nu va crea o discrepanţă uriaşă…Miercuri vom avea şi răspunsul şi apoi probabil că vom şi citi textul deciziei. Dar eu cred că, în momentul de faţă, cel mai viabil scenariu, cu cele mai multe şanse de reuşită, este al unei încuviinţări sau, să spunem aşa, o sentinţă favorabilă în privinţa acestui proiect de reformă a pensiilor magistraţilor sau, dacă vor fi observaţii, vor fi observaţii mai degrabă de fond, care vor fi reglementate”, a declarat Ştefan Pălărie la Parlament. Potrivit senatorului USR, premierul nu a trebui să îşi dea demisia, în cazul unei decizii negative la CCR pe reforma pensiilor magistraţilor.
”Nu cred că domnul Bolojan trebuie să-şi dea demisia. Asta este opinia mea şi vă spun şi de ce. Aşa cum şi CCR-ul şi aşa cum orice judecător nu analizează doar textul legii, ci şi oportunitatea, şi cadrul economic, social, legal, evident cu asta începe şi ia o decizie în consecinţă, la fel, inclusiv domnul Boloşan şi inclusiv coaliţia de guvernare trebuie să cântărească importanţa unei stabilităţi politice şi guvernamentale”, a arătat Pălărie.
Șeful Senatului exclude demisia lui Bolojan
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat luni că guvernarea ar trebui să continue indiferent de circumstanțe și a precizat că nu se așteaptă ca premierul Ilie Bolojan să demisioneze.
„Comunicările publice pe care domnul prim-ministru le-a făcut în ultima perioadă, destul de des, pe această temă nu ştiu să existe alte discuţii. Nu cunosc să fie alte discuţii”, a afirmat Abrudean, întrebat dacă, în momentul de faţă, mai este valabilă opţiunea premierului de a-şi da demisia dacă nu trece o parte din angajamentul pe care l-a făcut în Parlament.
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat luni că guvernarea ar trebui să continue indiferent de circumstanțe și a precizat că nu se așteaptă ca premierul Ilie Bolojan să demisioneze.
Întrebat dacă ar fi posibil ca guvernarea să continue sub conducerea unui alt premier, Mircea Abrudean a răspuns că, deși coaliția ar trebui să meargă înainte indiferent de circumstanțe, nu crede că se va ajunge la demisia lui Ilie Bolojan și și-a exprimat dorința ca o astfel de situație să fie evitată.
Întrebat dacă premierul Ilie Bolojan ar demisiona în cazul în care coaliția nu va ajunge la un consens privind reforma administrației locale și concedierea a 13.000 de angajați, președintele Senatului a declarat că este optimist și crede că se va identifica o soluție satisfăcătoare.
„Haideţi să vedem ce se întâmplă. Eu sunt mai optimist, cunoscând destul de bine istoria coaliţiilor recente şi discuţiile care au mai fost, inclusiv tensiunile aferente. Eu cred că se va găsi o formulă care să fie mulţumitoare şi cu care să se vină în Parlament pentru angajarea răspunderii pe Administraţie. (…) Românii trebuie să înţeleagă ceea ce exprimă această coaliţie prin vot. Deocamdată, această coaliţie a respins patru moţiuni de cenzură şi mai multe moţiuni împotriva unor miniştri. Cred că aici se vede, până la urmă, susţinerea coaliţiei prin vot. Că sunt discuţii, că sunt tensiuni, dezbateri – care nu cred că fac bine, dar asta este părerea mea – e adevărat, dar până la urmă vom vedea la vot cum rezistă această coaliţie. Eu cred că va rezista în continuare”, a adăugat Abrudean.