Cristina Neagu, desemnată cea mai bună handbalistă din lume în 2015

Cristina Neagu, desemnată cea mai bună handbalistă din lume în 2015
Publicat de Bogdan Biszok la 8 ianuarie 2016, 13:19

Jucătoarea română Cristina Neagu a fost desemnată cea mai bună handbalistă a lumii în anul 2015, în urma votului unui juriu internaţional compus din 19 membri, precum şi al suporterilor acestui sport, care şi-au exprimat opţiunile pe site-ul handball-planet.com.

Reprezentanta ţării noastre, în vârstă de 27 ani, care evoluează la formaţia ZRK Buducnost Podgorica, a acumulat 84 de puncte în această anchetă, devansându-le pe norvegiencele Nora Mork (52 pct) şi Heidi Loke (49 pct). Neagu îi succede în palmares lui Heidi Loke, triplă câştigătoare a acestui titlu (2011, 2013 şi 2014) şi unguroaicei Zsuzsanna Tomori, care a primit această distincţie în 2012.

Cristina Neagu a cucerit în acest an, cu selecţionata României, medalia de bronz la Campionatul Mondial de handbal feminin, unde a fost desemnată cea mai bună jucătoare a turneului, fiind totodată una dintre componentele de bază ale lui Buducnost Podgorica în campania câştigătoare din Liga Campionilor ediţia 2014/2015.

O altă jucătoare română premiată de handball-planet.com este Paula Ungureanu, care a fost inclusă în echipa anului 2015, alături de Cristina Neagu.

AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.