Măsura, care va intra în vigoare pentru firmele noi după data de 1 ianuarie 2026 și va acorda un termen de doi ani pentru conformare celor deja existente, necesită, potrivit unei postări recente a Cristinei Chiriac pe pagina sa de Facebook, mai multe explicații clare în ceea ce privește utilitatea și impactul său real.
Cristina Chirica: „Regulile trebuie calibrate cu realitatea”
Cristina Chiriac a subliniat că, dacă scopul acestei modificări este „să creștem credibilitatea financiară a companiilor românești, să le fie mai ușor să acceseze finanțare, să inspire încredere partenerilor și băncilor”, atunci autoritățile trebuie să o însoțească de un pachet coerent de măsuri. Exemplele oferite de președinta CONAF sunt îndrumarea pentru antreprenorii debutanți, reducerea costurilor administrative, simplificarea procedurilor și un parteneriat cu statul bazat pe predictibilitate, nu pe consum de timp și resurse.
Președinta CONAF a avertizat că, în lipsa acestor condiții, există riscul ca intenția declarată să se transforme într-o nouă povară pentru cei mai vulnerabili din mediul de afaceri. În acest sens, ea face referire la tinerii aflați la început de drum, la femeile care lansează micro-afaceri și persoanele cu idei, dar cu resurse financiare limitate.
„Nu sunt împotriva regulilor; dimpotrivă, cred într-un cadru clar și într-un stat suplu, eficient și curat. Dar regulile trebuie calibrate cu realitatea: fiecare leu în plus cerut la începutul unui SRL trebuie justificat prin valoare adăugată vizibilă, nu prin speranța că ‘mai mult la capital’ va însemna automat ‘mai bine în economie’”, a transmis Cristina Chiriac.
Sănătatea unui business
Pe pagina sa de Facebook, aceasta a punctat și faptul că sănătatea unui business nu se măsoară exclusiv în capitalul depus la înființare, ci și în disciplina de plată, transparență, acces la piețe și stabilitatea contractelor pe întreg lanțul de producție și servicii. În opinia Cristinei Chiriac, perioada de tranziție de doi ani, deși pare rezonabilă pe hârtie, implică decizii strategice și ajustări financiare care trebuie susținute prin măsuri concrete, precum digitalizarea reală a interacțiunii cu statul, termene previzibile, eliminarea procedurilor redundante și stimulente pentru conformare.
„Miza nu e cifra în sine, ci mesajul către antreprenori: România îți cere mai mult la început, dar îți oferă mai mult pe parcurs?”, a întrebat retoric Chiriac.
Ea a adăugat apoi că răspunsul afirmativ ar putea aduce mai multă încredere și mai puțină ezitare în mediul de afaceri. În schimb, un răspuns negativ ar însemna „încă o intenție frumoasă care s-a oprit la poarta birocrației”. Președinta CONAF consideră că mediul de afaceri trebuie să acționeze unitar, să solicite explicații și să propună soluții, pentru ca fiecare schimbare legislativă să reprezinte un pas înainte, nu un obstacol suplimentar, a mai scris președinta CONAF într-o postare recentă pe Facebook.