Întâlnirea de o secundă: Nicușor Dan și Donald Trump, între realitate și propaganda internă
Crin Antonescu a ironizat modul în care presa din România a amplificat strângerea de mână dintre Nicușor Dan și Donald Trump, transformată într-un adevărat spectacol mediatic. În ultimele 24 de ore, canale de știri au difuzat obsesiv imaginile, au organizat ediții speciale și au adus în platou „experți” pentru a interpreta un gest protocolar de câteva secunde, survenit întâmplător în marja unei reuniuni internaționale, fără vreo semnificație diplomatică reală.
De la „breaking news” la dezamăgire publică
Într-o țară aflată în plină criză, orice fotografie poate deveni instrument politic. Însă, modul în care a fost ambalată această simplă strângere de mână, fără declarații, fără context, fără un cadru oficial bilateral, ridică semne serioase de întrebare asupra standardelor jurnalismului și a modului în care este gestionată comunicarea politică în România.
Contactul a fost descris de unele surse media drept „moment istoric”, „deschidere spre o nouă relație strategică” sau chiar „reconfigurare de paradigmă geopolitică”. În realitate, înregistrările video și imaginile disponibile public arată un simplu gest de curtoazie într-un coridor, în timpul unei aglomerări de participanți.
Într-o țară cu un istoric diplomatic solid și cu lideri care au negociat aderarea la NATO sau integrarea în Uniunea Europeană, este greu de înțeles cum o strângere de mână ajunge să eclipseze teme reale de politică externă sau națională. Mai mult, această hipertrofiere mediatică se suprapune peste o criză de credibilitate generalizată a clasei politice, iar încercarea de a capitaliza electoral un moment atât de superficial riscă să se întoarcă împotriva celor care l-au orchestrat.
Reflexul bananier și insultarea inteligenței colective
Reacțiile din societatea civilă și din partea unor foști lideri politici nu au întârziat să apară. Crin Antonescu, a criticat public „festivalul penibilului” și „propaganda băieților”, atrăgând atenția asupra unui fenomen mai amplu: tratarea publicului român ca o masă docilă, lipsită de discernământ.
Într-un stat democratic matur, simbolurile și gesturile politice au valoare doar în măsura în care sunt susținute de acțiuni concrete, dialog real și consecvență în reprezentarea intereselor naționale. A transforma o fotografie întâmplătoare într-o lecție de patriotism este, cel puțin, jenant.
Postarea lui Crin Antonescu
Se pare că simpla strângere de mână dintre Nicușor Dan și Donald Trump a fost tratată, în unele studiouri TV, drept un moment de cotitură geopolitică. Exaltarea mediatică din jurul acestui gest, de altfel strict protocolar și accidental, spune mai multe despre nevoia de spectacol decât despre realitatea unui presupus succes internațional.
„Nicușor Dan a dat mâna cu Donald Trump”
Ne vine sau nu să credem, acesta a fost textul înscris pe „burtierele” unor televiziuni importante din România. A fost un adevărat „breaking news”, a fost subiect de îndelungi și exuberante comentarii, cu invitați, cu experți, cu interpretări și analize. Evenimentul uriaș a tăiat răsuflarea celei mai mari părți din media mainstream de la București, emoția s-a împletit cu sentimentul unei mândrii regăsite, în fine.Ai fi tentat să crezi că „știrea” e formulată la figurat, că s-a conturat o alianță nouă în fața complicatei situații internaționale. Ei bine, nu. E la propriu. N. Dan a dat mâna, pur și simplu, cu D. Trump. Bietul Președinte al României nu are nicio vină în acest festival al penibilului organizat de propaganda „băieților”, dar aceasta din urmă nu mai are nicio jenă. Pe de altă parte, chiar această formulă triumfătoare ne arată unde suntem în politica externă. Da, dl. Dan a reușit, după o pândă prelungită, să se nimerească, pentru o secundă și – strict – o strângere de mână la grămadă, în calea dlui Trump.
Nu cred că altcineva în locul său putea obține mai mult, acolo și atunci. Dar să vii, tu, propagandă, să mă iei pe mine, public românesc, drept idiot incurabil și să încerci să-mi vinzi asta drept un mare succes internațional al țării mele, e prea mult. În ciuda multelor noastre păcate publice, nu merităm asta. Suntem, totuși, o țară care și-a câștigat independența acum aproape 150 de ani și care a avut și lideri care au făcut mai mult decât să „dea mâna”, o secundă, cu președinți americani.
Nu suntem o țară bananieră. Avem o propagandă bananieră care, pe banii noștri, ne insultă zilnic. Faptul că avem un președinte ca N. Dan nu înseamnă că suntem retardați toți și întrutotul. E prea mult. Vorba dlui prim-ministru: puțin respect pentru România!”
