Biletul comun STB–Metrorex își pierde avantajul după scumpirea la 7 lei
Potrivit ordinului adoptat, prețul unei călătorii comune cu tramvaiul, autobuzul sau troleibuzul și metroul va fi de 7 lei. Până acum, biletul unic metropolitan costa 5 lei, fiind mai ieftin decât achiziția separată a două bilete – 3 lei pentru STB și 5 lei pentru metrou (total 8 lei).
Această formulă avantajoasă pentru călători a funcționat doar până acum, deoarece după majorarea prețului biletului de metrou la începutul anului și după noua scumpire aplicată în august, biletul unic și-a pierdut practic atractivitatea.
Ministerul Transporturilor justifică majorările prin explozia cheltuielilor de operare
Proiectul de ordin a fost pus în dezbatere publică luna trecută și a fost acum adoptat oficial. În document se subliniază că ultima modificare a tarifelor comune a avut loc la 1 august 2021. De atunci, costurile Metrorex s-au majorat considerabil.
În perioada august 2021 – septembrie 2024, prețurile de consum pentru elementele cu pondere mare în cheltuielile de exploatare au înregistrat creșteri semnificative:
-
combustibilii s-au scumpit cu 131,07%;
-
apa și canalizarea cu 151,63%;
-
energia termică cu 153,91%.
Aceste evoluții au fost invocate de Ministerul Transporturilor ca fundament pentru aprobarea noilor tarife.

Prețul abonamentelor metropolitane crește la toate categoriile de valabilitate
Majorările anunțate afectează nu doar biletele simple, ci și toate tipurile de abonamente metropolitane. Noile prețuri sunt următoarele:
-
Talon 10 călătorii: de la 45 lei → 59 lei.
-
Abonament metropolitan și metrou 24 de ore: de la 14 lei → 18 lei.
-
Abonament 72 de ore: de la 35 lei → 49 lei.
-
Abonament 7 zile: de la 50 lei → 66 lei.
-
Abonament 1 lună: de la 140 lei → 160 lei.
-
Abonament 6 luni: de la 700 lei → 800 lei.
-
Abonament 12 luni: de la 1.200 lei → 1.410 lei.
Creșterile sunt consistente mai ales la abonamentele pe termen scurt, folosite frecvent de turiști și vizitatori, unde tarifele cresc cu 20%–40%.
Scumpirile vor afecta în mod direct navetiștii din București și din zona metropolitană, care se bazau pe abonamentele comune pentru a-și reduce costurile zilnice. Deși timp de opt luni tarifele au rămas neschimbate, menținerea unui bilet unic la 5 lei era deja sub costurile reale de operare.
Acum, noul tarif de 7 lei se apropie de combinația clasică STB + Metrorex (8 lei), iar creșterea la abonamente adaugă o presiune suplimentară pe bugetele personale, mai ales pentru cei care folosesc zilnic transportul public.