Cota unică de impozitare, o linie roșie pentru PNL, Rareș Bogdan: E o chestiune care ține de normalitatea adunării la buget

Discuțiile pe sistemul de impozitare trebuie să aibă loc în spatele ușilor închise, spune prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), Rareș Bogdan.

De asemenea, el mai spune că partidul său nu va participa la nicio majorare de taxe, adăugând că liberalii consideră cota unică de impozitare drept o linie roșie.

”Pentru PNL, cota unică de impozitare este o linie roșie, este o chestiune care ține nu doar de identitate liberală, ci ține de normalitatea adunării la buget a maximului de bani în sistemul financiar gândit în această țară.

Sigur că putem să ne ducem în schimb spre o proiecție privind TVA-ul, unde România stă la încasare mult mai prost ca alte state, Germania are 93% încasare, România are doar 65% încasare și asta după ultimele șase luni, înainte era chiar mai mic.

Aici da, putem să gândim radarul mărfurilor, putem să gândim să fiscalizăm absolut tot ce intră în țară, să nu se mai plimbe TIR-uri cu un aviz pe la șapte distribuitori sau șapte depozite de legume-fructe, de flori sau de hidrocarburi (…)”, spune Rareș Bogdan.

Discuția oficială nu a existat

Rareș Bogdan a mai spus că nu a existat o discuție oficială și că atunci când se va întâmpla, liberalii vor veni cu un răspuns oficial.

”Deci discuția nu a existat încă oficial. Atunci când partenerii de guvernare din PSD vor veni cu o abordare oficială, putem să dăm un răspuns oficial”, a declarat Rareș Bogdan, la RFI.

Orice decizie trebuie luată în coaliție

Într-o altă ordine de idei, prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL) a mai declarat că orice decizie trebuie luată în cadrul coaliției de guvernare, subliniind că disputele dintre PSD și PNL pe tema sistemului de impozitare că „sunt dispute în studiouri de televiziune, nu sunt dispute în cadrul coaliției”.

„Orice discuție, din punctul meu de vedere, trebuie luată în interiorul coaliției, cu ușile închise și apoi, cum e în orice stat civilizat, primul-ministru iese și anunță măsuri. Ce vă pot garanta este că PNL nu va participa la nici o mărire de taxe”, a mai spus prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), Rareș Bogdan.