tarile Baltice, iar Slovacia se pregateste sa o aplice de anul viitor. Practic, cota unica pare a fi ideea salvatoare atunci cand Fiscul nu are capacitatea de a urmari populatia pentru a strange banii care i se cuvin. Cu alte cuvinte, un sistem de taxare, asa cum se aplica acum in Romania, care ia mult de la cei bogati si putin de la cei mai saraci, este admirabil ca exercitiu de echitate sociala, dar nu duce la nici un rezultat fara cheltuieli imense in infrastructura care administreaza sistemul. In practica, banii nu ajung la buget.
Parea, deci, ca propunerea ministrului Mihai Tanasescu este solutia perfecta. Buna pentru buget, buna pentru om, buna pentru partid, care va ramane in istorie prin relaxarea fiscalitatii, buna chiar si pentru Ion Iliescu, care sustinea, nu de mult, ca salariile mari trebuie taxate cu 80%. Un moment, insa… Blocul National Sindical nu este de acord, liderii sai cred ca cei cu bani putini vor pierde sume importante. Degeaba explica Mihai Tanasescu cum este cu deducerea de sapte milioane, care va aduce bani in plus si celor cu venituri mici.
Urmatoarea miscare, simpla de altfel, consta in aprobarea Codului fiscal, cu cota unica cu tot, in Guvern. Dar a fost de ajuns o mica opozitie pentru ca Adrian Nastase sa se razgandeasca si sa amane o decizie: „Nu vrem sa impunem un sistem impotriva curentului majoritar”, si-a motivat el gestul. Deci premierul vrea sa se asigure ca acest proiect, care a inceput ca o revolutie si acum se taraie catre un esec, are suport popular.
Se pare, insa, ca nu (mai) are suportul presedintelui tarii: Ion Iliescu descopera ca, in ciuda acordului exprimat intr-o discutie anterioara cu Adrian Nastase, nu este un sustinator al cotei unice, ci al ideii ca „fiecare sa plateasca in functie de veniturile pe care le are”. In consecinta, proiectul Codului fiscal nu va fi aprobat nici in aceasta saptamana.
Oricate consultari s-ar organiza, oricate pareri s-ar exprima, un lucru este cert: o astfel de schimbare de filozofie fiscala are nevoie, inainte de toate, de cateva calcule simple privind bugetul si veniturile romanilor si de decizie politica. Nimic altceva nu poate asigura succesul decat o sustinere politica neconditionata a ideii de cota unica, impreuna cu o campanie de explicare a avantajelor pentru cetatean. Toate discutiile de pana acum n-au reusit sa iasa din zona propagandei ieftine: ca este echitabil sau nu sistemul, ca trebuie un sprijin larg si consultari, ca cei cu venituri mari sunt avantajati si altii oprimati… O astfel de propunere trebuia sustinuta cu cifre si calcule, nu cu vorbe.
Atunci cand vine vorba de bani, discutiile publice sunt doar un mod de a tergiversa la infinit o decizie. Oricat s-ar discuta despre cine ce castiga, singura institutie care are toate cartile in mana este Ministerul Finantelor. De aici ar trebui sa vina toate argumentele, or, tocmai initiatorul ideii de cota unica este acum deosebit de discret cand vine vorba de cifre. Putin mai multa hotarare si cateva calcule clare ar putea transforma o idee care trage sa moara intr-un succes financiar si politic.