Costurile legate de dezastrul din Golful Mexic au depăşit pragul de 1,6 miliarde de dolari, a anunţat luni British Petroleum (BP), grupul urmând să instaleze în următoarele zile un nou mecanism pentru creşterea cantităţii de petrol capturate din puţul deteriorat, transmite Reuters.

BP a efectuat 26.500 de plăţi, în valoare totală de 62 milioane de dolari, pentru daune legate de consecinţele exploziei din 20 aprilie, după ce au fost înregistrate 51.000 de plângeri.

Suma de 1,6 miliarde de dolari include numai 60 milioane de dolari din suma de 360 milioane de dolari alocată de BP pentru construcţia de insule-barieră în largul coastelor statului american Lousiana.

Platforma petrolieră maritimă Deepwater Horizon, deţinută de BP în Golful Mexic, a explodat la 20 aprilie cauzând moartea a 11 angajaţi şi declanşând o deversare de petrol care a devenit cea mai gravă catastrofă ecologică din istoria Statelor Unite, depăşind semnificativ magnitudinea naufragiului Exxon Valdez în anii ’80.

Capitalizarea de piaţă a BP s-a înjumătăţit de la 20 aprilie, după mai multe tentative eşuate de stopare a deversării, compania fiind ameninţată, pe lângă obligativitatea de a rezolva situaţia, şi de problemele juridice, politice şi sociale cu care a început să se confrunte în America în urma dezastrului.

SURSA: Mediafax