Costul închiderii este în centrul dezbaterii din Spania privind decizia Nissan. Raul Blanco, secretar de stat pentru industrie în Guvernul Spaniei, aprecia recent că pentru Nissan ar fi mai ieftin să investească în fabrica sa din Barcelona decât să o închidă.

“Este mult mai ieftin să investeşti decât să pleci”, a afirmat oficialul spaniol, adăugând că asta ar costa compania peste un miliard de euro, pentru a rezolva problemele contractuale şi cele cu forţa de muncă. Fabrica are nevoie de “investiţii care au fost întârziate, în valoare de aproximativ 300 de milioane de euro”, susţine oficialul.

Luni s-a aflat că fabrica se va închide

Luni, publicaţia spaniolă La Vanguardia anunţa, citând documente ale Nissan, că închiderea ar putea costa 1,45 miliarde de euro, majoritatea banilor urmând să fie folosiţi pentru disponibilizarea celor aproximativ 3.000 de angajaţi.

Sursa din sindicat a precizat că în urmă cu câteva luni Nissan i-a informat pe angajaţi că închiderea celor trei facilităţi din Barcelona ar putea costa 1,5 miliarde de euro. În 28 mai, când s-a anunţat oficial închiderea, un director al producătorului auto nipon le-a spus angajaţilor că nivelul costurilor ar putea fi mult mai redus, în jur de 700 – 800 de milioane de euro, adaugă sursa.

Un oficial a declarat pentru Reuters că probabil a doua estimare este nerealistă, deoarece nu va acoperi plata angajaţilor disponibilizaţi, din care unii lucrează la fabrica din Barcelona de peste 20 de ani.

Pe lângă asta, Nissan are costuri suplimentare legate de furnizori şi dezafectarea facilităţilor, de aceea suma de 1,5 miliarde de euro este mai realistă, susţine sursa.

Industria auto este responsabilă pentru aproximativ 10% din PIB-ul Spaniei, conform datelor guvernamentale.

În acest moment, singurele fabrici Nissan din Europa sunt cele din Spania şi Marea Britanie.