Cineastul român Corneliu Porumboiu se regăseşte pe lista celor 20 de tineri regizori care merită să fie urmăriţi în viitor, alcătuită de The New York Times, informează site-ul acestei publicaţiei.

The New York Times a publicat peste 700 recenzii de film anul trecut şi este pe cale să publice un număr la fel de mare de cronici de film şi în acest an.  “Cineaştii tineri din lumea întreagă fac filme care estompează graniţele dintre documentar şi ficţiune, dintre păreri personale şi militantism social, dintre naraţiunile convenţionale şi experimentele radicale”, se arată în articol.

Porumboiu, în vârstă de 37 de ani a câștigat în 2004 premiul II la secțiunea Cinefondation la Festivalul de la Cannes cu scurt-metrajul "Călătorie la oraș", iar în anul 2006 a câștigat premiul Caméra d’Or și trofeul "Transilvania" la TIFF 2006 pentru filmul A fost sau n-a fost?. În 2007, în cadrul galei Premiilor Gopo, a obținut premiul Gopo pentru cea mai bună regie pentru filmul A fost sau n-a fost?. La Festivalul de la Cannes, la 23 mai 2009, filmul lui Corneliu Porumboiu, Polițist, adjectiv (2009), a fost distins cu Premiul FIPRESCI și cu Premiul Juriului, pentru secțiunea „Un Certain Regard”.

Alte filme regizate de Porumboiu sunt:

Pe aripile vinului (2002)
Călătorie la oraș (2003)
Visul lui Liviu (2004)
A fost sau n-a fost? (2006)
Polițist, adjectiv (2009)
Cel mai recent film al său, "Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism", va fi proiectat la Festivalul de la New York în această toamnă şi reprezintă punctul central al Festivalului de Film Românesc Making Waves de la Lincoln Center în luna decembrie.


Te-ar putea interesa și: