Astăzi, 1 mai 2025, se împlinesc 102 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanți cineaști români, Ion Popescu-Gopo. Regizor, scenarist și grafician, Gopo este un nume care a marcat nu doar istoria filmului românesc, ci și întreaga lume a animației internaționale.

A creat un personaj emblematic – „Omulețul lui Gopo” – care a reușit să aducă România în atenția marilor festivaluri internaționale de film, cucerind premiul Palme d’Or la Cannes. Până astăzi, moștenirea sa continuă să fie un simbol al excelenței și al inovației în cinematografia română.

Ion Popescu-Gopo, un început promițător și formarea artistică

Ion Popescu-Gopo s-a născut la București pe 1 mai 1923. Încă din copilărie, a fost influențat de tatăl său, un talentat sculptor și caricaturist.

Gopo a arătat încă de mic o mare pasiune pentru arte plastice, dar adevărata sa cale a început în 1939, când a debutat în presă cu caricaturi. În aceeași perioadă, a realizat și primul său scurtmetraj de animație, „Lobodă”.

Despre marele Gopo a scris cu admirație și recunoștință chiar și Tudor Arghezi.

„Diavolul binefăcător al acestui nobil univers delicat și tonic, intercalat în forfota timpului și a existenței agitate, se cheamă cu numele pământesc de GOPO, celebru și căutat împrejurul planetei.

Filmele acestui român, cu nume derivat din Popescu, a ridicat Popeștii noștri, luați până mai deunăzi în răspăr, până la prestigiul mondial”, transmitea Tudor Arghezi

În ciuda talentului său evident, Gopo nu a continuat studiile la Academia de Arte din București, alegând în schimb să învețe animație la Moscova.

Primii pași în animație și filmele definitorii

Deși debutul său în film a fost modest, cu producția „S-a furat o bombă” (1961), Ion Popescu-Gopo a câștigat rapid notorietate, continuând cu filme ca „Pași spre lună” (1963) și „De-aș fi… Harap-Alb” (1965).

Acesta din urmă a primit premii importante la Mamaia și Moscova, consolidându-i reputația de regizor. În anii ’60 și ’70, Gopo a ocupat funcții de leadership în cadrul Asociației Cineaștilor din România, iar între 1969 și 1972 a fost vicepreședinte al Asociației Internaționale a Filmului de Animație.

Totodată, a lucrat în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății ca director al secției de film și televiziune.

„Omulețul lui Gopo” – un simbol al animației românești

Gopo a creat un personaj ce a devenit emblema animației românești, „Omulețul lui Gopo”. Acest personaj, cu o geometrie simplă – un oval cu ochi mici și trei fire de păr – reprezenta o viziune unică asupra lumii.

Prin intermediul său, Gopo aborda teme complexe precum condiția umană, dorințele și fricile lumii contemporane.

Primele producții care au fost remarcate de publicul internațional sunt „Scurtă istorie” (1957), „7 arte” (1958), și „Homo sapiens” (1960). Aceste filme au fost premiate la festivaluri prestigioase, inclusiv la Cannes, unde „Scurtă istorie” a obținut premiul Palme d’Or.

Despre „Omulețul lui Gopo”, regizorul spunea:

„Marea preocupare a desenului animat este personajul om, chiar atunci când este caricaturizat, când are nasul cât un galoş, personajul om chiar atunci când se izbeşte de un nor şi îşi turteşte capul, omul cu sentimentele lui, omul cu problemele lui.

Am înţeles acest lucru încă de pe vremea când făcem iepuraşi cu calităţi umane, de pe vremea când în Scurtă istorie am dăruit omuleţului un simbol, o floricică, pe care el a dus-o drept mesaj al sentimentelor frumoase, pe toate planetele cosmosului.”

Această viziune a caracterizat întreaga sa carieră, punând un accent deosebit pe umanitatea personajelor sale, chiar și atunci când acestea erau simplificate până la esență.

Un artist desăvârșit și recunoașterea internațională

De-a lungul carierei sale, Ion Popescu-Gopo a primit numeroase premii internaționale pentru filmele sale de animație. Printre acestea se numără distincții obținute la festivaluri importante din Oberhausen și Moscova (1958), San Francisco și Karlovy Vary (1960) și Leipzig (1969).

În 1985, a fost premiat cu un Premiu pentru întreaga activitate de către Asociația Cineaștilor din România, iar în 1987 a primit un alt premiu important pentru „Amprenta”.

Recunoașterea nu s-a limitat doar la animație, ci s-a extins și la filmele sale de lungmetraj, în care, pe lângă regia și scenariul propriu, a și jucat în câteva dintre ele, precum „Faust XX” (1966) sau „Rămășagul” (1985).

Un legat al moștenirii sale și Premiile Gopo

Ion Popescu-Gopo a murit la 29 noiembrie 1989, lăsând în urmă o moștenire deosebită. După dispariția sa, animația românească a intrat într-o perioadă dificilă, iar studioul Animafilm, care a fost locul unde a realizat majoritatea producțiilor sale, a ajuns aproape de faliment din cauza lipsei de sprijin din partea statului.

În 2007, pentru a onora memoria lui Gopo și realizările sale, Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc a înființat Premiile Gopo, care se acordă anual pentru cele mai bune performanțe în cinematografia română.

Trofeul acestei premii este inspirat de celebrul „Omuleț” creat de Gopo, o sculptură realizată de artistul Adrian Ilfoveanu.

Ion Popescu-Gopo a fost o personalitate complexă și inovatoare, iar contribuțiile sale la cinema sunt de neprețuit. Moștenirea sa continuă să fie o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare de cineaști și artiști.