România a pierdut un mare actor. Talentul său a fost unic. Nu l-a putut egala nimeni. Rămâne în memoria românilor

România a pierdut un mare actor. Talentul său a fost unic. Nu l-a putut egala nimeni. Rămâne în memoria românilor

SURSA FOTO: pixabay.com

Publicat de Corina Chiriac la 30 mai 2025, 08:00

Paul Fister, un nume emblematic al cascadoriei românești și colaborator apropiat al regizorului Sergiu Nicolaescu, s-a stins din viață. Cu o carieră ce s-a întins pe aproape cinci decenii, el a contribuit la numeroase filme românești și internaționale, atât ca actor, cât și ca cascador.

8 ani de la decesul cascadorului Paul Fister

Cu o carieră impresionantă întinsă pe aproape cinci decenii, Paul Fister, unul dintre pionierii și adevărații profesioniști ai cascadoriei românești, a trecut în neființă la 30 mai 2017.

Anunțul trist a fost făcut, la momentul respectiv, de Uniunea Cascadorilor din România, care îl omagiază ca pe un mentor, un prieten și un reper pentru întreaga breaslă.

Născut în Brașov în 1944, Paul Fister și-a început parcursul artistic în Buftea, la doar 22 de ani, acolo unde a devenit una dintre figurile de referință ale Centrului de Producție Cinematografică. Fost boxer, el a îmbinat forța și tehnica într-un mod unic, făcându-se remarcat în roluri de cascador și actor în numeroase filme românești și internaționale.

Paul Fister
SURSA FOTO: adevarul.ro

 

Un partener de nădejde în filmele lui Sergiu Nicolaescu

Fister a fost sufletul cascadoriei în filmele istorice și de acțiune ale lui Sergiu Nicolaescu, dar și în celebra serie „Mărgelatu”. Dintre filmele care i-au adus recunoaștere ca actor se numără titluri precum „15”, „Coroana de foc” sau „Nemuritorii”. De asemenea, a impresionat publicul ca cascador în producții internaționale precum „The Last Drop” sau „Warrior Queen Boudica”.

Pe lângă talentul și curajul din fața camerelor, Paul Fister a fost un profesor dedicat și un mentor pentru generațiile noi de cascadori, un adevărat „părintele” al meseriei în România. În semn de recunoaștere pentru întreaga sa activitate, în 2016 a primit Premiul Special la Premiile Gopo, confirmându-și astfel locul de legendă al cinematografiei românești.

În ultimii ani, Fister s-a remarcat în producții internaționale precum BloodRayne, 7 Seconds sau Dead in Tombstone, dar și în două filme românești apreciate: Domnișoara Christina și Aferim!, acesta din urmă regizat de Radu Jude și distins cu Ursul de Argint la Berlin.

Filmele în care a jucat Paul Fister

  • Mihai Viteazul (1971)

  • Felix și Otilia (1972)

  • Săgeata căpitanului Ion (1972)

  • Capcana (1974)

  • Un comisar acuză (1974) – Zisu

  • Nemuritorii (1974) – Călin

  • Nu filmăm să ne-amuzăm (1975)

  • Mușchetarul român (1975)

  • Pintea (1976)

  • Buzduganul cu trei peceți (1977)

  • Profetul, aurul și ardelenii (1978)

  • Ediție specială (1978)

  • Mînia (1978)

  • Pentru patrie (1978)

  • Ecaterina Teodoroiu (1978)

  • Între oglinzi paralele (1979) – cascador

  • Falansterul (1979)

  • Ultima frontieră a morții (1979)

  • Rug și flacără (1980)

  • Burebista (1980)

  • Munții în flăcări (1980)

  • Pruncul, petrolul și ardelenii (1981)

  • Înghițitorul de săbii (1982)

  • Misterele Bucureștilor (1983)

  • Colierul de turcoaze (1986)

  • Iacob (1988)

  • Hanul dintre dealuri (1988)

  • Mircea (1989)

  • Coroana de foc (1990)

  • Șobolanii roșii (1991)

  • Craii de Curtea Veche (1996)

  • Galgameth (1996) – Gypsy Soldier #2

  • 15 (2005) – muncitorul care se bate cu Marinică

  • Supraviețuitorul (2008)

  • Domnișoara Christina (2013)

Informații articol
Publicat în: Stil de viață
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.