Conturi de Twitter piratate ale presei americane anunță al treilea război mondial

Conturi de Twitter piratate ale presei americane anunță al treilea război mondial
Publicat de Valentin Vioreanu la 17 ianuarie 2015, 11:40

Pirați cibernetici au preluat temporar controlul vineri asupra conturilor de Twitter ale mai multor mass-media americane și au publicat false mesaje potrivit cărora Papa Francisc a anunțat declanșarea celui de-al treilea război mondial sau incidente armate între Statele Unite și China, relatează AFP.

Contul agenției de presă United Press International (UPI) a informat că Papa a afirmat că 'al treilea război mondial a început', în timp ce cotidianul New York Post a scris pe contul său, printre altele, că portavionul USS George Washington a căzut țintă rachetelor chineze.

Un oficial al Pentagonului a ținut să precizeze că mesajul referitor la ostilitățile cu China este 'eronat'.

Ulterior, mesajele au fost șterse de pe Twitter.

Ziarul, proprietate a grupului News Corp condus de Rupert Murdoch, a menționat: 'Contul nostru de pe Twitter a fost piratat pentru scurtă vreme, iar în prezent desfășurăm o anchetă'

Alte mesaje false au anunțat convocarea de către președinta Rezervei Federale (Fed), Janet Yellen, a unei reuniuni de urgență, pentru a fixa o dobândă de referință negativă. Un alt mesaj adăuga că patronul Bank of America a lansat un apel la calm, dând asigurări că o astfel de acțiune a Fed nu va avea impact asupra conturilor de economii.

În cursul ultimilor doi ani, mai multe conturi de Twitter au fost piratate, inclusiv cel al agenției France Presse și al BBC.

Pe de altă parte, un grup care ține de organizația Statul Islamic (SI) a piratat luni conturile de pe YouTube și Twitter ale Comandamentului american în Orientul Mijlociu (CENTCOM), de unde a difuzat documente confidențiale ale armatei americane, printre care și adresele persoanele ale ofițerilor.

La scurt timp, Pentagonul a informat că că nicio informație clasificată nu a fost difuzată pe internet, amintește AFP.

AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.