Controlul oceanelor modelează soarta marilor puteri ale lumii

Bruce Jones, director în cadrul Proiectului privind ordinea și strategia internațională la Brookings Institution, prezintă trei confruntări geopolitice majore pentru oceanele Pământului. Este vorba de creșterea concurenței dintre Statele Unite și China, fluxul neîncetat al comerțului global și știința unui climat în schimbare.

Aceste lupte, complexe și indisolubil legate între ele, definesc rolul critic al oceanelor lumii în politica globală de putere, spune expertul.

Modurile în care dinamica puterii globale este modelată de mări

Jones explică modurile în care dinamica puterii globale – puterea comercială și militară – este modelată de mări și faptul că schimbările climatice vor prezenta provocări, dar și oportunități.

”Oceanele sunt o zonă-cheie pentru competiția comercială, colaborarea științifică și rivalitatea navală”, afirmă Bruce Jones. Comerțul pe mare nu este doar un element al globalizării, este esența acestuia. El menționează că, ”în total, 85% din comerțul mondial se deplasează pe mare și aproximativ două treimi din aprovizionarea mondială cu petrol și gaze se găsește fie pe mare, fie se mută pe mare”.
În consecință, asistăm la o cursă navală a înarmării, în creștere, centrată în Pacificul de Vest, dar care se extinde rapid și în Oceanul Arctic, Indian, Atlantic și Sud.

Expertul arată și modul în care oceanele influențează creșterea tensiunilor China-SUA

”China e extrem de dependentă de fluxul de bunuri comerciale și energetice în și din mările sale apropiate. Astfel se confruntă cu o versiune tot mai aprofundată a ”Dilemei Malacca„: cu cât crește economic, cu atât devine mai dependentă de rolul marinei SUA în asigurarea securității fluxului oceanic de liber schimb și de energie”.

Potrivit lui Jones, acest lucru e de nesuportat pentru China, așa că Marina Armatei de Eliberare a Poporului a început să crească propria capacitate de a asigura transportul maritim și a consolida poziția Chinei în Marea Galbenă, Marea Chinei de Est și Marea Chinei de Sud.

Dar acum, după ce a stabilit o poziție puternică în aceste ape, încearcă să-și protejeze prezența de acțiunile americane și aliate din Pacificul de Vest.

Între timp, Rusia și-a consolidat prezența în Arctica, de unde ajunge până în Atlanticul de Nord. Toate acestea fac acum ca Marina SUA și aliații ei europeni și asiatici să fie profund neliniștiți. Pe scurt, rezultatul este o cursă de armament navală la nivel global.

Sursă foto: Dreamstime