Principalul obiectiv al proiectului este construirea și echiparea a două hale de producție moderne. Pentru a implementa investiția, care depășește 48 milioane de lei, grupul Savini a folosit surse proprii și un credit în valoare de 24 milioane lei acordat de BRD, potrivit unui comunicat.

Construirea unui viitor sustenabil

Savini Due este o referință în industria mobilei și unul dintre cei mai vechi clienți ai noștri. Suntem mândri că am însoțit dezvoltarea acestei companii chiar de la înființarea ei în România. BRD este onorată de încrederea acestei companii, căreia îi mulțumim pentru că ne ajută să ne atingem scopul, acela de a construi un viitor sustenabil cu ajutorul unor soluții financiare responsabile și inovatoare. Finanțarea dezvoltării economiei românești reflectă scopul nostru ca bancă. Suntem deschiși pentru business și gata să susținem companiile românești de-a lungul acestei perioade complicate”, a spus Yves Lallemand, Director General adjunct al BRD, coordonator al activității de Corporate Banking.

„BRD a fost prima instituție bancară care a decis să mă finanțeze atunci când am înființat compania. A fost o mândrie profesională și personală pentru mine să știu că cineva crede în proiectul meu. Nu știu dacă BRD a crezut chiar de la început că proiectul va deveni atât de mare, dar am realizat că această bancă va rămâne aproape de compania mea pe viitor. Astăzi, spun că atunci când parteneriatul între două entități economice este serios și transparent, rezultatele vor fi extraordinare pentru amândouă. Trebuie să credem acest lucru”, a spus Piersante Savini, acționarul majoritar și fondatorul Savini Due.

Savini Due este unul dintre cei mari fabricanți de mobilier de baie din Europa. Înființată în 2003, compania a avut o evoluție constantă, marcată de proiecte și investiții de succes.

BRD este o bancă de top pe piața creditelor acordate clientelei de companii locale și multinaționale și cel mai mare jucător pe piața românească a factoringului.