"Este o discuţie ca din 2018 să se vină cu acea impozitare în funcţie de venituri. Este o discuţie pe care o vom avea la momentul respectiv. (…) Cota unică rămâne, dar sunt şi alte forme pentru alte tipuri de venituri care se vor lua în calcul", a spus Constantin, la Digi 24. Acesta a precizat că nu se va lua nicio măsură de taxare suplimentară a cetăţenilor, iar actualul Guvern nu este favorabil reintroducerii de taxe şi impozite pe viitor.

"Nu se va lua nicio măsură de taxare suplimentară a cetăţenilor, ei au dus greul economiei. Au fost poate cei mai corecţi plătitori de taxe şi impozite şi nu s-a gândit până acum în niciun fel introducerea unui impozit sau a unei taxe. Singura discuţie ca să fiu transparent până la capăt a fost legată de taxa pe stâlp şi de intenţia din programul de Guvernare de a nu reduce acum TVA de la 20 la 19%, ci de la 1 ianuarie 2018, cu două procente, până la 18%. S-a întâmplat cum s-a întâmplat şi nu suntem favorabili reintroducerii de taxe şi impozite pe viitor", a explicat vicepremierul.

Pe de altă parte, Constantin a anunţat că intenţiile autorităţilor sunt de a mări baza de impozitare. "Noi vrem să mărim baza de impozitare. În momentul în care reduci la populaţie taxele pe care ei le plătesc ai crescut puterea de cumpărare, creşte consumul, dar pe de altă parte generezi investiţii care, prin crearea de locuri de muncă, prin dezvoltarea afacerilor la nivelul ţării, pot genera venituri suplimentare ce pot să compenseze aceste reduceri de fiscalitate. Deci, avem 19% TVA în 2017 şi 18% în 2018. Este o promisiune în programul de guvernare", a mai spus vicepremierul Daniel Constantin. (Sursa: Agerpres)