Compania deţine un sediu în Bucureşti, iar sediul social va putea fi mutat la respectiva adresă. Printre considerentele avute în vedere la luarea acestei decizii se numără necesitatea asigurării unei colaborări permanente cu o serie de instituţii care au sediul în Capitală (Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Ministerul Finanţelor Publice, ANRM, ANRE, Consiliul Concureţei, bănci etc.); desfăşurarea în condiţii optime a întâlnirilor de lucru cu instituţiile care au sediul în Bucureşti şi eliminarea cheltuielilor de deplasare în acest scop; facilitarea desfăşurării şedinţelor AGA la noul sediu social, având în vedere că toţi acţionarii societăţii au sediul în Bucureşti; lărgirea ariei de selecţie a specialiştilor necesari unei viziuni moderne asupra conducerii şi funcţionării companiei; participarea conducerii CEO la evenimentele derulate în domeniul energetic, aşa cum se întâmplă cu conducerile altor companii similare, care au sediul în Bucureşti, deşi activitatea o derulează în alte zone din ţara (Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Electrica, Transelectrica s.a.); asigurarea cadrului de obiectivitate şi de transparenţă necesar eliminării oricărei suspiciuni de influenţă a vreunui factor extern activităţii companiei; asigurarea unei protecţii sporite pentru generarea, transferul şi controlul datelor cu caracter intern; profesionalizarea şi modernizarea conducerii şi proceselor interne prin accesul facil la expertiză, scolarizare şi perfecţionare continuă.

Prin mutarea sediului social, bugetele locale nu au de suferit.

Te-ar putea interesa și: