UPDATE Consiliul Concurenței și ANPC vor să dezvolte un monitor al prețurilor

UPDATE Consiliul Concurenței și ANPC vor să dezvolte un monitor al prețurilor
Publicat de Valentin Vioreanu la 27 ianuarie 2015, 15:48

Consiliul Concurenței vrea să dezvolte un monitor al prețurilor din marile magazine, a anunţat Bogdan Chiritoiu, preşedintele instituţiei.

Potrivit acestuia este vorba de un site prin care consumatorii vor putea compara prețurile produselor comercializate de rețelele mari de magazine.

"Avem sprijinul Guvernului pentru a lansa un proiect care se numeşte 'Monitorul Preţurilor'. Ce vrem? Vrem să facilităm accesul consumatorilor la informaţii privind preţurile unor produse", a declarat, marţi, șeful Consiliului Concurenţei, într-o conferinţă de presă.

Bogdan Chiriţoiu a menționat că monitorul preţurilor va fi disponibil până la sfârşitul anului şi va cuprinde preţurile practicate de fiecare reţea de magazine în parte, în fiecare oraş în care acestea sunt prezente.

Totuși, ANPC a anunțat, conform Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), care contestă utilitatea introducerii platformei online, că intenţionează să lanseze, de la 1 martie 2015, proiectul pilot “Monitorul preţurilor bunurilor de consum”. Proiectul îşi propune crearea unui platforme on-line care să afişeze săptămânal preţurile produselor care fac parte din coşul zilnic al populaţiei.

În ceea ce privește data lansării proiectului, Bogdan Chirițoiu a menționat că data propusă de ANPC i se pare o țintă ambițioasă. Mai mult, președintele Consiliului Concurenței a explicat că există o directivă europeană care obligă statele membre să dețină astfel de proiecte. Conform lui Chirițoiu, data limită pentru transpunerea și aplicarea directivei este anul 2016.

Citiți și: Marile lanţuri de retail nu vor monitorizarea preţurilor

Obiectivele proiectului sunt pe de-o parte informarea consumatorilor care vor putea compara preţurile şi identifica magazinele de unde pot cumpăra alimentele de bază la cele mai mici preţuri, iar pe de altă parte scăderea preţurilor ca urmare a creşterii concurenţei între magazine.

Proiectul pilot va fi implementat în perioada 1 martie 2015 – 31 decembrie 2015 cu finanţare de la bugetul de stat, urmând ca după încheierea acestei perioade susţinerea financiară să se realizeze din fonduri europene.

 

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.