Bogdan Ivan cere controale la prețurile carburanților. „De ce plătesc atât de mult și cine verifică dacă aceste prețuri sunt corecte”

Bogdan Ivan cere controale la prețurile carburanților. „De ce plătesc atât de mult și cine verifică dacă aceste prețuri sunt corecte”

SURSA FOTO: Dreamstime - Bogdan Ivan

Publicat de Alexandra Iana la 27 august 2026, 11:40

Bogdan Ivan atrage atenția asupra efectelor pe care scumpirea carburanților le are asupra populației și economiei și anunță că a cerut verificări din partea ANPC, Consiliului Concurenței și ANAF. Acesta susține că un preț al motorinei de 10,40 lei pe litru generează un efect în lanț, de la majorarea cheltuielilor familiilor și companiilor până la creșterea prețurilor produselor și serviciilor. Totodată, Ivan se întreabă de ce reducerea accizei cu 70 de bani nu se reflectă mai puternic în prețurile de la pompă.

Bogdan Ivan: Prețul motorinei are „un efect de domino în economie”

Bogdan Ivan susține că nivelul ridicat al prețului motorinei nu îi afectează doar pe șoferii care alimentează, ci se transmite în întreaga economie.

Costurile suplimentare sunt suportate atât de familii, cât și de companii, transportatori și mici antreprenori, iar în cele din urmă pot ajunge în prețurile bunurilor cumpărate de populație.

„Când prețul motorinei ajunge la 10 lei și 40 de bani litrul, asta înseamnă nu numai bani luați direct din bugetul unei familii. Prețul mare are un efect de domino în economie. Înseamnă un coș zilnic mai scump, cheltuieli mai mari pentru companii și oameni simpli. Pentru cel care merge zilnic la serviciu, costuri mai mari pentru părinții care își duc copiii la școală, pentru cei care fac naveta, pentru micii antreprenori, pentru transportatori și, în final, prețuri mai mari la aproape tot ceea ce cumpărăm.”

Bogdan Ivan: „Oamenilor nu le pasă de explicații complicate”

Ivan afirmă că problema prețurilor la carburanți i-a fost semnalată și în discuțiile cu oamenii. În opinia sa, consumatorii vor să afle motivele pentru care carburanții au ajuns la aceste niveluri și dacă instituțiile statului verifică modul în care sunt stabilite prețurile.

„Asta mi-au spus și oamenii cu care am vorbit. Este vocea lor. Eu doar vreau să o fac mai auzită. Oamenilor nu le pasă de explicații complicate și nici de justificări între instituții. Vor să știe de ce plătesc atât de mult și cine verifică dacă aceste prețuri sunt corecte.”

Controale cerute la ANPC, Consiliul Concurenței și ANAF

În acest context, Bogdan Ivan anunță că s-a adresat mai multor instituții ale statului pentru a solicita verificări.

Este vorba despre Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Consiliul Concurenței și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

„De aceea am mers personal la ANPC și am cerut controale. Am cerut același lucru Consiliului Concurenței și ANAF, pentru că statul are obligația să îi protejeze în primul rând pe români.”

Bogdan Ivan invocă reducerea accizei cu 70 de bani

Bogdan Ivan aduce în discuție și reducerea accizei cu 70 de bani, măsură despre care spune că a fost introdusă printr-o lege inițiată de PSD.

Potrivit acestuia, fără reducerea respectivă, prețul carburanților ar fi depășit deja pragul de 11 lei pe litru.

„Prin legea inițiată de PSD, acciza a fost redusă cu 70 de bani. Fără această măsură, astăzi am fi vorbit deja despre un preț de peste 11 lei pe litru!”

Acesta ridică însă problema evoluției prețurilor după aplicarea măsurii fiscale și susține că efectul reducerii taxelor este neutralizat de scumpiri.

„Întrebarea acum este simplă. De ce? De ce PSD a reușit să impună o reducere de taxe, cu impact pe buget, reducerea de preț este neutralizată prin scumpiri?”

„Îmi doresc un stat prezent și activ”

Bogdan Ivan cere instituțiilor statului să verifice situația de pe piața carburanților și să intervină în cazul în care sunt descoperite nereguli.

„Îmi doresc un stat prezent și activ, care să verifice, să ceară explicații, iar acolo unde găsește nereguli, să intervină.”

În final, acesta susține că obiectivul verificărilor trebuie să fie protejarea consumatorilor în fața creșterii costurilor.

„Pentru că, până la urmă, despre asta este vorba: despre a proteja consumatorul final și oamenii de acasă.”

Cât costă benzina și motorina astăzi, 27 august

Declarațiile lui Bogdan Ivan vin în contextul în care prețurile carburanților se mențin la niveluri ridicate. Joi, 27 august, benzina standard costă în medie 9,55 lei/litru la nivel național, fără modificări față de ziua precedentă. Comparativ cu 30 iunie, benzina este însă mai scumpă cu 89 de bani pe litru, respectiv cu 10,3%.

Motorina standard are un preț mediu de 10,23 lei/litru, de asemenea neschimbat față de ziua precedentă. Față de 30 iunie, aceasta s-a scumpit cu 1,01 lei/litru, echivalentul unei creșteri de 11%. La nivel național, motorina standard este comercializată la prețuri cuprinse între 10,09 și 10,77 lei/litru, în timp ce benzina poate fi găsită între 9,48 și 9,67 lei/litru. GPL-ul costă în medie 4,63 lei/litru. 

La prețurile medii actuale, un plin de 50 de litri ajunge la aproximativ 478 de lei în cazul benzinei și la circa 512 lei pentru motorină.

Astfel, nivelul de 10,40 lei/litru invocat de Bogdan Ivan se regăsește în prezent în oferta unor stații, chiar dacă media națională a motorinei este de 10,23 lei/litru. 

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.