Conform Legii concurenţei (nr. 21/1996), trebuie notificate Consiliului Concurenţei pentru analiza compatibilităţii lor cu un mediu concurenţial normal, operaţiunile de concentrare economică ce depăşesc pragurile valorice prevăzute de lege. Acestea sunt îndeplinite atunci când cifra de afaceri cumulată a companiilor implicate în operaţiune depăşeşte echivalentul în lei a 10.000.000 euro şi când cel puţin două dintre companii au realizat pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4.000.000 euro.

Principalele activităţi desfășurate de PayPoint Services SRL în România sunt: 
(i)    încasarea de plăţi şi transferul de bani;
(ii)    distribuţia de produse şi servicii pre-plătite pentru telefonie mobilă, Internet şi radio-TV,
activităţi efectuate prin intermediul reţelelor de terminale electronice amplasate în magazine de proximitate şi alte locaţii similare.

PayPoint Services este parte a grupului britanic PayPoint, înfiinţat în 1996, fiind deţinută 100% de către PayPoint PLC. PayPoint pic a preluat în 2007 distribuitorul local de produse şi servicii pre-plătite pentru telefonie mobilă Pay Store SRL, redenumit ulterior PayPoint Services . În 2008, societatea a lansat serviciul de încasare sume în numerar. PayPoint PLC este listată ia London Stock Exchange.

Payzone oferă pe teritoriul României servicii similare celor oferite de PayPoint Services. Payzone a fost înfiinţată în 2004 şi are ca acţionar majoritar societatea Payzone Group, deţinută la rândul ei de un fond de investiţii care operează din Marea Britanie.

Te-ar putea interesa și: