Concertul Regal de la Ateneul Român a ajuns la la cea de-a douăsprezecea ediție

Concertul Regal de la Ateneul Român a ajuns la la cea de-a douăsprezecea ediție
Publicat de Alecsandru Ion la 26 octombrie 2019, 19:40

Fundația Regală Margareta a României a organizat vineri un nou eveniment caritabil de succes – Concertul Regal la Ateneul Român, aflat la cea de-a douăsprezecea ediție. Programul muzical a oferit o selecție de arii celebre din opere de Verdi, Puccini, Leoncavallo, Mascagni, Catalani și Giordano.

Protagoniștii evenimentului, soprana Cellia Costea, tenorul Teodor Ilincăi și Orchestra Română de Tineret, dirijată de Gabriel Bebeșelea, au adus magia pe scenă, emoționând publicul cu o interpretare excepțională a repertoriului de operă italiană. Evenimentul a avut ca scop strângerea de fonduri pentru tinerii talentați ai României, iar contribuțiile sponsorilor și donatorilor au depășit 170.000 Euro.

Concertul Regal s-a desfășurat la Ateneul Român în prezența Familiei Regale a României și a reunit membri ai Corpului Diplomatic, personalități culturale, reprezentanți ai societății civile, lideri a importante companii din România, sponsori și susținători ai Fundației.

În debutul concertului, discursul Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române, a subliniat rolul susținerii noii generații de artiști în formarea viitorului cultural al României.

”De peste doisprezece ani, Fundația Regală Margareta a României îi susține pe cei mai talentați tineri, din toate zonele țării – cu burse, mentorat si promovare, pentru ca ei să devină mari artiști. Programul Tinere Talente le oferă acestora oportunitatea de a-și dezvolta potențialul creativ și de a-și exprima talentul, ajutându-i să învingă obstacolele financiare sau chiar propriile limite. Mulți dintre bursierii noștri sunt acum apreciați în lumea întreagă, ne reprezintă și ne fac mândri de performanțele lor. (…) Ne bucurăm că avem alături de noi o comunitate culturală valoroasă și suntem recunoscători celor care susțin an de an, cu generozitate, acest program național. Tinerii au nevoie de sprijinul nostru, al tuturor!”, a transmis Majestatea Sa.

Sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, Orchestra Română de Tineret a acompaniat magistral cei doi soliști, ale căror voci de excepție au entuziasmat sala arhiplină a Ateneului Român. Evenimentul a inclus o expoziție cu lucrări de arte vizuale ale bursierilor, precum și vizionarea unui scurt film despre evoluția a doi tineri talentați, foști bursieri ai Fundației.

Organizat anual, începând din 2008, de către Fundația Regală Margareta României, Concertul Regal Caritabil a avut loc în mod tradițional pe 25 octombrie, cu ocazia zilei de naștere a Regelui Mihai I al României, fondator al Fundației alături de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române. Fiecare ediție a concertului aniversar a adus pe scena Ateneului Român cei mai valoroși muzicieni ai momentului și mari orchestre.

Fondurile strânse din sponsorizările și donațiile atrase la Concertul Regal vor susține o nouă generație de bursieri, artiști aflați la început de drum, care provin din familii cu venituri modeste, prin programul național Tinere Talente 2020.

Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.